Când Iosif a ajuns în închisoare a realizat că sărbătoarea plănuită a majoratului său era compromisă. La 18 ani e greu să înveți ceva de la viață fără riscul de a rămâne corigent la unele materii. În acest caz au dreptate cei ce afirmă că a fi profesor e cu neputință. Și totuși…
Învățăm de la el că trebuie să ne dezvoltăm și în perioadele dificile ale vieții pentru că cele mai frumoase flori cresc pe piscurile severe sub bătaia vântului rece. Va trebui apoi să ne încredem în Dumnezeu indiferent de circumstanțe întrucât urmarea lui Hristos nu-i un nesfârșit picnic. Darul slujirii trebuie folosit și în temnițele vieții, mai ales că acolo este teren de lucru destul. Paharnicul și pitarul au fost doi subiecți buni pentru a spăla picioare chiar dacă la prima vedere nu promiteau nici o recompensă. Niciodată autopromovarea nu poate înlocui promovarea divină și printre lacrimi a realizat cât de prost a putut fi să se încreadă în promisiunile paharnicului. Parcă suntem noi în campaniile electorale.
Trebuie să spunem stop încrederii în sine. Când se închide ușa închisorilor vieții în urma ta îți dai seama că Dumnezeu nu-i interesat de reputația ta ci de caracterul tău. Pentru oameni Iosif era un nenorocit de pușcăriaș din cauza unei tentative de viol. Pentru Dumnezeu era instrumentul Lui, pregătit timp de 12 ani în școli subterane, pentru a putea fi folosit apoi să-și scape poporul mesianic de foame…
