Trăim… Dar asta cred că o realizează și curcanii din crescătorii, iar ei măcar au o motivație. Aceea de a sta crăcănați pe mesele noastre îndopați cu caise și prăjiți bine de Ziua Recunoștinței care la români pică de Revelion.
Trăim… Și cel mai bine o știu cei ce vând alimente modificate genetic și cei ce vând tablete și telefoane.
Trăim… O dată pe an facem chef și ne mai numărăm anii sub beteala roșie și sub rânjetul larg al clovnului Ronald de la Mc Donald’s.
Trăim… o spune clar Facebook-ul… Trimitem poze la prieteni cu câinele nostru proaspăt îmbăiat iar ei trebuie să dea like-uri. Și câinele proaspăt îmbăiat privește cu ochii șmecheri mulțimea de proști plictisiți.
Trăim… Dar, Ronald, pentru ce trăim? Știi tu, clovnule cu bocanci mari și roșii, pentru ce trăim?
Că noi nu știm. Pentru firmele de pompe funebre trăim, Ronald? Pentru retaileri trăim, Ronald? Pentru noi trăim? Pentru Dumnezeu trăim, clovnule? Pentru veșnicie trăim? Spune-ne mărule mușcat, tu care știi cel mai bine că nu suntem decât o cifră pe masa celor ce ne numesc ”cumpărători”, pentru ce trăim?
Ce-am putea face noi, furnicile universului acesta, pentru a nu mai fi curcani? Nu toți suntem Einstein, Mozart, Pavel și Hagi.
Suntem doar niște Ronalzi triști care după ce pleacă pruncii cu beteala, plângem.
Ronald, tu-l știi pe Tagore? Nu? Nu i-ai organizat nici o petrecere. Înțeleg. Indianul bărbos nu mânca hamburgeri.
”Cine îmi va duce mai departe făclia?”, se întrebă soarele apunând. ”Stăpâne, atât cât pot mi-oi face datoria, răspunse opaițul, pe pământ”.
Iar asta înseamnă semnificație, clovnule.
