Nu-i corect să ajungi mare “pe spatele” lui Dumnezeu, cântând cântări despre El, spunând poezii despre faptele Lui, predicând de pe la bucăți de lemn cuvintele Lui, și-n ascuns să-ți bați joc de El… Nu-i corect să te joci de-a biserica, pozând în haine curate, dar sufletul să-ți fie rupt, murdar si urât. Nu-i corect ca de la “mielul” sfios din biserică, să te transformi în “lup” imediat ce ieși de acolo.
Și ce dacă știi să dai sfaturi bune? Sunt valabile cu 0 (zero) dacă nu ți le poți însuși. Și ce dacă ai intonație dar nu cunoști ce spui? Și ce dacă ai voce fantastică pe când, de fapt, ești departe de Dumnezeu?
Suntem prea buni la teatru. Ăsta e fenomenul, ăsta e spectacolul ce se joacă zilnic sub ochii noștri. Și-n timp ce noi ne înșelăm unii pe alții, Dumnezeu are prea multă rabdare. Prea multă rabdare cu niște încăpățânați și răzvrătiți cum suntem noi.
Cine crede că poate să facă toate mizeriile și că Dumnezeu n-o să vadă, că n-o să audă, că o să tacă, se inșeală. Dumnezeu ține la om tare, tare de tot, dar ceea ce facem ne va ajunge din spate…
Vestea proastă e că, trăind rău, ajungem rău, iar cei care stau prin preajma noastră suferă deodată cu noi.
Vestea bună e că încă ne putem schimba. Cel puțin cât încă mai lasă Dumnezeu pământul. Doar să vrem, doar să credem…
Când ne înconjurăm cu Isus suntem protejați. Când stăm departe de El suntem în întuneric și adevărul nu este în noi. Doamne-ajută!!!
