Există momente în viață – cruciale – când vezi limpede cât de mult egoism există în fiecare ființă umană, dar și în tine. Toți vrem ceva… chiar și cei care nu doresc ceva material, vor ceva: poate recunoaștere, poate iluminare. Aceasta este ființa umană. Aceasta este lumea unde și noi am pus o cărămidă la o nedreptate când am închis ochii, sau am zdrobit un suflet din egoism.
Ne naștem și murim singuri, așa că… În acest abis al egoismului, Doamne, nu mă lăsa să te ucid cu necredința și neimplicările mele. Doamne, nu muri în mine!
Nu mă lăsa să mă rostogolesc într-un abis al gândurilor rele. Nu mă lăsa să-mi încui inima, căci ea este biletul de ”zbor ușor” spre Casă, pe care nu trebuie să îl pierdem. Nu mă lăsa să uit de oameni, căci ei, doar ei, mă pot urca la Tine. Iubindu-i la nesfârșit. Iar și iar. Cu răbdare. Iertând și cerând iertare.
Nu mă lăsa să te ucid, Doamne! Căci în lumea aceasta învățăm cum să ne dezbrăcăm zilnic de fapte bune, de puritate și generozitate. Ne rănim ușor unii pe alții din orgoliu și vanitate. Apoi ne este teamă și rușine să ne mai deschidem sufletul. Paradoxal este faptul că nu ne sfiim deloc să ne arătăm desuurile. Încotro și spre ce pornim? Ce fel de lume am început să construim? Ce fel de oameni am mai rămas?
Lasă-mă să mă prind cu ultimele rămășițe de iubire de Tine. Iubirea Ta mă mai ține și prin EA respir Viață. Doamne, îți spun șoptit, cu inima lipită de picioarele Tale… nu pleca. Știu, Doamne, că orice ai pierde și oricât ai pierde, Nimic nu este pierdut cât timp rămâi TU în inima mea.
Tu, prietene, care citești aceste rânduri, te-ai gândit vreodată că drama noastră nu este că trăim într-o lume rea, ci că nu am găsit în noi puterea de a ne desăvărși în bunătate? Sunt ani buni de când văd știri apocaliptice peste tot în media. Știri care generează conflict, teamă, panică.
Eu cred, însă, că adevărata noastră problemă nu este că ”va veni sfârșitul lumii”, nici că ”suntem sabotați pentru a se instaura un guvern mondial”, nici că va veni Antichristul, etc. Ceea ce nu mai vedem, în această societate de consum, este faptul că noi devenim Antichriști… prin egoism exacerbat, prin atenție centrată excesiv pe sine, prin dorința de a avea mai mult.
Individualismul exacerbat naște monștri. Așa că dacă trebuie să ne ferim cu adevărat de ceva… trebuie doar să privim în oglindă. În liniște. Te-am căutat în Tot, în Toți și în Toate și Te-am găsit răstignit și lovit de egoismul meu, dar totuși Viu în inima mea. Iartă-mă, Doamne!
