Singurătatea este una din bolile actuale ale societății contemporane dar a avut corespondent și în anii biblici. Din cauza singurătății, tinerii socializează mai mult pe rețele decât în viața de zi cu zi și trăiesc din like-urile celorlalți.
Oamenii care au ajuns la maturitate plimbă câini în fața blocurilor și le explică ce e bine și ce e rău ca și cum patrupedele ar fi tot oameni. Asta pentru că nepoți sau copii nu mai au. I-au trimis să-i educe alții și au rămas fără ei.
Bătrânii mulți, o parte din ei mor tot din cauza singurătății. Aveau prieteni de aceeași vârstă care acum s-au stins. Nu mai comunică cu aproape nimeni, doar câteodată cu familia când se îndură telefonul să sune.
Auzeam zilele trecute un studiu actualizat cu privire la oamenii care se nasc și care mor la noi în țară. O mare parte din copii se nasc aici și mor la alții, fie că muncesc până nu mai pot ca sclavii, fie că trec în veșnicie de bătrânețe cu bani dar fără Dumnezeu. Încetul cu încetul populația țării va scădea până când “Noi suntem români ” va deveni un mit.
Și totuși suntem îndrăgostiți de viața de acum. Un paradox pe care nici îngerii din cer nu-l înțeleg. Uneori nu-l înțelegem nici noi cu toate că îl respirăm zi de zi.
Viața este o trecere. Contează cum treci, ce lași și pe unde intri. Cerul are o singură ușă, Hristos.
Sursa
