Într-o primăvară s-a format în pământ, la rădăcina unui crin, un bulb, un fel de ceapă, nu prea arătoasă.
Spre sfârșitul verii, grădinarul a scos bulbul și l-a pus într-o cutie de lemn, împreună cu alți bulbi. Bulbul nostru, cam miraculos de felul lui, vroia să știe cine este el și de ce există, adică ce menire are el pe lume. Din fericire pentru el, alături era un alt bulb, și mai inteligent și mai filosofic de cât el. Acesta i-a spus că scopul pentru care există este să devină o plantă care să producă cea mai frumoasă și cea mai parfumată floare de pe pământ. Dar, i-a adăugat bulbul atotștiutor, pregătește-te să nu fii tratat frumos, așa cum ai aștepta tu să fie tratat cineva cu o menire atât de nobilă.
Într-adevăr, la începutul primăverii următoare, grădinarul a săpat o groapă în pământ, a pus bulbul în groapă, a pus peste el gunoi de grajd care mirosea îngrozitor, a pus și puțin pământ, apoi a turnat peste acest amestec apă, care făcea ca tot amestecul acela să fie și mai respingător și apoi a acoperit complet groapa. Bulbul era profund indignat de mizeria care i se făcuse și de întunericul în care era înfășurat. De ce atâta răutate la grădinarul acesta? De ce atâta ură?
Apoi, bulbul și-a adus aminte ce i-a spus bulbul filozof, că el este menit să producă o floare de mare frumusețe și deosebit de frumos mirositoare, în ciuda tratamentului nedemn la care este supus. În curând, până la el, ascuns acolo în pământ, a ajuns căldura de la razele soarelui. Pe bulb l-au cuprins fiori necunoscuți de el până atunci: un freamăt de viață, care l-a făcut să treacă la acțiune, să-și extindă niște tentacule în jos, ca să scoată de acolo sevă de viață tocmai din amestecul acela oribil de pământ și gunoi de grajd (!) și să-și extindă lujerul de viață în sus, spre razele calde ale soarelui. Așa a ieșit el la lumină și apoi și-a deschis floarea de un alb imaculat și a început să emane parfumul îmbătător care să delecteze pe toți cei care treceau prin apropiere. Și bulbul, devenit dintr-o dată filosof, a început să strige fără cuvinte: ”Acesta este răspunsul meu la tratamentul mizerabil la care am fost supus: Din gunoiul care a fost aruncat peste mine, ajutat de razele binefăcătoare ale soarelui, am produs frumusețe și parfum!”
Morala fabulei: În imensa răutate care a infectat întreaga lume, soluția este să răsară florile bunătății, care să ne încânte de frumusețe și să ne delecteze cu parfumul lor dătător de viață.
Mai mult, noi dorim să fim florile acelea!
Iosif Țon
– Din Introducere: “Bunatate, Adevar, Dreptate” – o carte de Iosif Ton
