Eliezer din Damasc, al cărui nume înseamnă “ajutorul lui Dumnezeu”, a fost cel mai de încredere rob al lui Avraam, trimis de batrânul patriarh să aleagă o soție pentru fiul său, Isaac. Resposabilitatea față de misiunea formării poporului mesianic și conștientizarea faptului că este batrân și aproape de moarte l-au împins pe Avraam să organizeze căsătoria fiului său cu o fată din Mesopotamia, locul său natal. Experienţele dureroase ale lui Avraam cu Lot, Agar şi Ismael au fost adevărate lecții de viață pentru el, cu privire la pericolul legăturilor cu oameni de origine păgână. Eliezer pleacă în Mesopotamia cu zece cămile și multe bijuterii. Ajungând cu bine la destinație se oprește la fântâna aflată la intrarea în localitate ca să se roage pentru călăuzire divină. Rugăciunea lui Eliezer începe cu o adresare respectuoasă: “Doamne, Dumnezeule…” (v. 12a). Pentru el Dumnezeu este Creatorul și Stăpânul cerului și al pământului, nu cineva sau oricine.
De asemenea, rugăciunea lui este umilă, așezându-se într-o relație de inferioritate în raport cu stăpânul său, Avraam: “Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam” (v. 12b). În rugăciunea sa, Eliezer exprimă dependența sa de Dumnezeu, recunoscându-și propria neputință și nevoia să fie ajutat: “Te rog dă-mi izbândă astăzi” (v.12c). În credincioșia sa față de Avraam, face o rugăciune de mijlocire altruită, care-l identifică cu interesul stăpânului său: “Îndură-Te de stăpânul meu, Avraam” (v.12d). Continuând rugăciunea, Eliezer Îi cere lui Dumnezeu lucruri concrete: “Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, și fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. Fă ca fata căreia îi voi zice: “Pleacă-ți vadra, te rog, ca să beau” și care va răspunde: “Bea și am să dau de baut și cămilelor tale” să fie aceea, pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău, Isaac” (v. 13-14a). Bătrânul slujitor se roagă lui Dumnezeu să-l călăuzească spre fata potrivită pentru Isaac, punând înaintea Creatorului un semn de identificare a viitoarei soții pentru Isaac: “Și prin aceasta voi cunoaște că te-ai îndurat de stăpânul meu” (v. 14b). Semnul era comportamentul și caracterul fetei, nu anumite manifestări întâmplătoare, nefolositoare căsătoriei pe termen lung.
Rugăciunea lui Eliezer se referă ca calitățile morale care definesc caracterul fetei. Spre exemplu, din cele unsprezece calități pe care capitolul 24 din Geneza le enumeră, zece sunt calități dobândite și una înnăscută. Calitatea înnăscută este frumusețea, în timp ce calitățile dobândite o prezintă pe Rebeca ca fiind harnică, cinstită, miloasă, responsabilă, politicoasă, generoasă, ospitalieră, transparentă, credincioasă, respectuoasă.
Este interesant că Moise, scriitorul cărții Geneza, remarcă mai întăi hărnicia Rebecăi și apoi frumusețea ei. Acest bătrân slujitor a văzut suficiente lucruri în viață ca să știe că virtuțile unei fete sunt cele mai bune dovezi pentru o viitoare soție specială. Cine dorește o soție bună, trebuie să-și caute o fată bună. O prietenie de succces este dovada unei căsătorii de succes și un caracter frumos este garanția unei alegeri care conduce la fericire și spre o căsătorie liniștită.