„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?... Paşte oile Mele!” (Ioan 21:17)
După învierea Domnului și înainte de înălțarea Sa, Petru primește un mandat special de la Isus. Evanghelia după Ioan ne relatează detaliile scenei și întregul dialog. E un moment solemn și cuvintele au sensuri profunde, vindecătoare, tulburătoare și profetice. Iar miza e uriașă!
Evident, noi știm că este vorba de oameni, nu de oi. Isus îi încredințează lui Petru începutul Bisericii.
Petru primește astfel cheile Împărăției. El, impulsivul Petru.
Același Petru care a avut inspirația să-L recunoască pe Isus ca Mesia, dar n-a deosebit gândul venit dinspre cel rău. Petru, care a întrebat, ca la piață (sau ca un bun evreu): „Noi, cei care am lăsat totul și Te-am urmat, ce răsplată vom avea?”
Același Petru care s-a lăudat cu loialitatea lui pentru Isus, a scos chiar și sabia să-L apere… dar s-a lepădat de El câteva ore mai târziu.
Acest om simplu a reprezentat o miză imensă pentru lumea nevăzută. Pe capul lui s-a pus un pariu uriaș, mai mare decât în cazul lui Iov.
De ce spun eu toate acestea? Scriptura nu ne dă detalii (la Iov avem toată povestea) dar ne oferă totuși câteva repere.
Petru are o chemare de la Dumnezeu. Această chemare este atât de mare, de importantă, încât împărăția întunericului nu o ignoră, ci tremură și încearcă să facă tot ce este posibil să-l scoată pe Petru din planul lui Dumnezeu.
Dacă scenariul ar fi dintr-un film, chiar și dintr-unul bun, l-am vedea pe Petru ca pe un erou care se bate cu toată lumea, trage cu tot felul de arme, se ridică de fiecare dată și în final își salvează țara, planeta, galaxia și evident propria piele.
Dar… scenariul biblic nu este scenariu de film ci este un scenariu realist. El prezintă omul așa cum este omul și pe Dumnezeu așa cum este Dumnezeu.
Iar nouă nu ne place. De ce? Pentru că omul Petru (poți să înlocuiești aici cu numele tău) nu are niciun merit. El doar greșește. El doar crede despre sine că este loial, puternic, extraordinar. Dar nu este deloc așa iar în final se lămurește și el că are limite serioase. Și nu mai pretinde nimic.
„Omul va trebui să-şi plece în jos privirea… numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.” (Isaia 2:11)
Câte premii Oscar pentru acest scenariu? Niciunul. Suntem în stare să-i dăm lui Dumnezeu scenariul înapoi și să-i spunem: „Mai încearcă.”
Iar El ni-l va livra a doua oară și a zecea oară fără nicio modificare, repetându-ne versetul din Isaia până îl înțelegem.
Dacă nu ne place de semenul nostru Petru, ar trebui totuși să ne placă de Isus. Ce face El? Simplu, El știa ce se petrece în lumea nevăzută și anunțase:
„Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.” Şi Isus i-a zis: „Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.” (Luca 22:31-34)
Iar acum, după înviere, se ocupă să-l restaureze pe Petru în lucrarea și la dimensiunea la care-l dorea Dumnezeu.
Să privim aici cu mare atenție, pentru că slăbiciunea lui Petru este și slăbiciunea noastră. Siguranța de sine ne definește și pe noi. Trădarea, lepădarea, sunt în fiecare dintre noi, doar că noi nu știm.
Dar El știe. S-a rugat pentru noi și ne-a iertat deja. Ne învestește, ca și pe Petru, în lucrarea rânduită pentru noi.
Isus vrea totuși ceva. Un răspuns sincer la o întrebare simplă: „Mă iubești?”
Atât vrea să știe de la tine, de la mine, de la oricine. Doar după acest răspuns se poate merge mai departe.
Exercițiu:
Imaginează-ți că ești tu în locul lui Petru. Ai greșit și te simți stingherit. Dar Isus nu vorbește despre ce a fost. El nu ți-a retras chemarea, darurile. Planul lui Dumnezeu pentru tine este același, indiferent de cât de mult ai greșit până în clipa de față.
Știind aceasta, ce poți să-i spui chiar acum lui Isus?
