Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat. Isus le-a zis îndată: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. (Evanghelia după Matei, 14:25-29)
Puteți să-mi spuneți orice despre Petru. Da, era impulsiv. Da, se supraaprecia adesea. Da, s-a temut pentru viața lui și s-a lepădat de Isus. De trei ori!
Și totuși…
Orice s-ar putea spune negativ despre Petru, nu va schimba niciodată acea parte din personalitatea lui unică și de-a dreptul fascinantă.
Hai să facem un mic exercițiu:
Imaginează-ți că ești cu ceilalți apostoli, în corabie. Furtuna e cumplită. Apare Isus, umblând pe mare. Toți se sperie. Țipă, îngroziți. El încearcă să-i liniștească: „Eu sunt, nu vă temeți!”
Și acum… Petru are un test ca să elimine rapid orice incertitudine: Nălucă sau Isus?
Știi testul, că scrie în pasajul citat, dar hai să te văd: Sincer, te-ai fi gândit vreodată la același test la care s-a gândit Petru?
Nici eu. Și știi de ce?
Pentru că omul obișnuit are o altă grilă. El îi dă teme lui Dumnezeu!
„Dacă ești Tu… ia vino-ncoace, că avem niște probleme.
– Potolește furtuna asta, mai întâi.
– Umple năvodul cu pești, așa… foarte bine.
– Pune și de-un grătar pe țărm.
– Înmulțește pâinile, nu uita nici de pești.
– Apoi, vezi că soacră-mea e bolnavă: Fă o minune!
Și stai pe-aci că poate mai avem nevoie de ceva…”
De o mie de ori, NU!
Ridică-te în picioare, și ascultă cu atenție la Petru. Ia exemplu:
„Dacă ești Tu, poruncește-mi! (cui? mie, mi. Pronume personal, cazul dativ.)
Poruncă? Da. Dar nu eu Ție, ci Tu mie.
Așa că… dacă vrei să ai o experiență cu Dumnezeu, una supranaturală, una tare de tot, cere-i să-ți dea…
O PORUNCĂ!
