Biblia nu este produsul unui eveniment sau al unei împrejurări, ci al timpului, al studiului și mai ales al călătoriei umanităţii în dezvoltarea ei. Dar, oare, tot acest timp nu i-a erodat cumva relevanţa? Câtă încredere mai putem avea în Biblie în secolul XXI?
Două lucruri sunt demne de remarcat, încă de la început: de la apariţia primelor ei cărţi și până în prezent, niciodată nu au încetat investigaţia și lupta pentru aprofundarea adevărului istoric și spiritual al Bibliei și, în tot acest timp, atât susţinătorii, cât și criticii Bibliei au ajutat, deopotrivă, la stabilirea și consolidarea influenţei ei.
Ce este Biblia?
Din punct de vedere tehnic, Biblia este o colecţie de cărţi profetice, poetice, istorice, moralizatoare, revelatoare, profund înrădăcinate în existenţa umană de-a lungul a mii de ani. Cărţile care formează ceea ce se numește „canonul“ Bibliei, al Vechiului și Noului Testament, reprezintă rezultatul selecţiei căreia i-au fost supuse, pentru perioade lungi de timp, variantele de manuscrise și traduceri existente (sunt peste 4000 de manuscrise ale Noului Testament grecesc).
Biblia, produs divin sau amprentă umană?
Este Biblia o carte „căzută din cer“, așa cum se emite pretenţia în dreptul altora? Și da, și nu. „Da“ atunci când este vorba de izvorul inspiraţiei ei, adică de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, și „nu“ atunci când este vorba de oamenii cu care a conlucrat Dumnezeu la crearea ei. Conform propriei declaraţii, Biblia este produsul lucrării omului sub inspiraţia lui Dumnezeu: „…oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt“.
Apostolul Pavel preciza că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”. De remarcat că Biblia este „insuflată“, nu „dictată“. Și atunci, în condiţiile în care oamenii care au contribuit la scrierea Scripturilor nu au posedat abilităţi extraumane, ci, asemenea prorocului Ilie, au fost „supuși acelorași slăbiciuni ca și noi“, de câtă încredere poate fi vrednică Biblia?
Răspunsul e în ochii privitorului. Cineva poate alege să privească la Cel ce a inspirat Biblia, și atunci poate avea deplină încredere, sau poate alege să privească la cei cu care a conlucrat Dumnezeu în acest proces, și atunci se poate îndoi. Dar daţi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu și Cezarului, adică omului, ce este al Cezarului, adică al omului, a spus Iisus. Cu alte cuvinte, nu daţi omului slava care se cade numai lui Dumnezeu și nici nu puneţi în dreptul lui Dumnezeu ceea ce se datorează numai omului.
Totuși, chiar dacă oamenii cu care a conlucrat Dumnezeu erau supuși acelorași slăbiciuni ca și noi, Cel ce a inspirat Biblia nu este supus nici unui fel de slăbiciuni. În același timp, nu trebuie să uităm că oamenii care au fost chemaţi să conlucreze cu Dumnezeu au fost „mânaţi de Duhul Sfânt“ și, în mâna lui Dumnezeu, orice lucru devine ceea ce nu poate fi în sine sau despărţit de Dumnezeu. Faimosul predicator englez Charles Spurgeon era convins că un om consacrat – adică aflat în mâna lui Dumnezeu – devine o armă redutabilă. Cu adevărat, niște pescari, în mâna lui Iisus, au devenit „pescari de oameni“ și, prin ei, Dumnezeu a schimbat lumea. Puterea și autoritatea Bibliei nu constau în scrierea ei miraculoasă, ci în Izvorul Divin al inspiraţiei sale. Scriitorii Bibliei și-au împlinit misiunea sub semnul supremului efort, pe de o parte, și sub semnul inspiraţiei lui Dumnezeu, pe de altă parte, ca în cazul întrupării lui Iisus, acolo unde natura divină s-a îmbrăcat în natura umană și S-a numit Emanuel – Dumnezeu cu noi.
Atunci, cum putem deosebi ceea ce este uman de ceea ce este divin în Biblie? Citirea și acceptarea Scripturilor nu este același lucru cu citirea unui roman sau a unei nuvele (deși poate fi doar atât, prin alegere), ci este o experienţă profund spirituală. În ciuda insuficienţelor umane, Dumnezeu este Cel care vorbește celui ce Îl ascultă, prin și din paginile Bibliei. El este Acela care îl face pe om să înţeleagă și să primească mesajul din spatele cuvintelor și prin intermediul lor. În acest proces, Scriptura devine Carte Vie tocmai prin prezenţa lui Dumnezeu și prin intervenţia Lui în vederea înţelegerii și acceptării ei.
Citește continuarea AICI.
