Plec din start de la gândul, că fiecare din noi ar trebui să lege acea prietenie cu Dumnezeu, așa cum Scriptura surprinde relația dintre Avraam și Dumnezeu, în Iacov 2:23. Nu mă voi referi azi la această prietenie. Azi vreau să mă refer la prietenia dintre creștini.
Se știe că noi oamenii, tânjim după relații și ne place să avem prieteni. Ne place să avem acea relație cu cineva, care să ne poată prelua șocurile vieții, plusurile și minusurile. Să avem un prieten, căruia să îi spunem tristețile mari sau bucuriile imense, dar care să fie de ajutor când este nevoie și care, la rândul său, să beneficieze de ajutorul nostru. Prietenul, e acea persoană, care te știe cu bune și rele și totuși, te acceptă așa cum ești. Se pot spune multe despre prieteni, însă fundamentul relației de prietenie, cred că este încrederea, altruismul, jertfa, confidențialitatea și respectul.
În prezent, parcă termenul de „prieten” a fost alterat. Una din noile variante e termenul de „pretenar”, care ar însemna un soi de relație în care, atâta vreme cât e bine omul rămâne, când dai de greu, „pretenarul” o şterge. O altă variantă alterată a prietenului, e sensul său de iubit. E folosit de fete, care au prieten, nu au iubit, că ar pune-o pe mamă-sa în priză sau pe tată-su pe harță. Zici că e prieten și totul e mai ușor. Parcă acest cuvânt nu mai are greutatea de altă dată. Acea greutate surprinsă în romane, cărți și filme sau cea pe care unii din noi am cunoscut-o.
Copiii mei, mai ales cel mic, vine uneori acasă și poc: Tati, azi mi-am făcut un prieten nou! Pentru el orice nou copil cu care se joacă e un prieten. De multe ori așa facem și noi. Dacă cineva ne dă atenție îl facem prieten, dar oare e de ajuns? E de ajuns un grătar, o masă, o ieșire la verde?
Unde mai duc relațiile de prietenie dintre creștini azi? Care e finalitatea lor? Se pare că ne împrietenim mult mai strâns și mai ușor cu alte persoane, decât credincioșii. Se pare că nu mai avem capacitatea de a fi buni prieteni, sau dacă devenim, nu ne mai leagă neapărat chestiunile spirituale, ci cele ce țin de amuzament, ieșiri, party-uri și alte aspecte „mai puțin spirituale”.
Oare mai sunt eu, capabil să leg prietenii cum sunt descrise cele din Scriptură. Oare pot fi prieten cuiva ca Ionatan, care și-a riscat până și viața? Oare pot fi măcar un prieten cum a avut Iov pe Elifaz, Bildad și Șuah? Pot oare prin prietenia mea să fiu mângâierea sufletului unui om și cu ajutorul meu, el să poată urca mai sus spiritual, social sau motivațional? Pot eu oare ca și credincios să fiu omul pe umărul căruia prietenul să își recunoască vinovăția eșecului sau păcatului și să nu se teamă de asta? Pot fi eu un om care „se bate în rugăciune” pentru cauza prietenului său? Mai pot fi un prieten precum avea slăbănogul coborât de amicii săi prin acoperiș. Omul care a fost vindecat din cauza credinței prietenilor săi, care au fost în stare să dărâme acoperișul unei case, să deranjeze măcar zeci de oameni și chiar pe Isus Hristos, pentru prietenul lor? Ce produce prietenia mea? Cât de profund sunt în stare să fiu într-o relație de prietenie? Cât sunt gata să jertfesc?
Prietenia e o relație de care avem nevoie fiecare din noi. Chiar dacă putem trăi fără ea, beneficiile existenței relațiilor de prietenie sunt enorme pentru motivație, tonus, calitatea vieții dar și pentru omul spiritual. Oamenii care au prieteni buni evoluează sănătos. Prietenia poate îmbunătăți calitatea vieții în toate aspectele ei și poate motiva un om cum puțini alți factori o pot face. CÂnd se unesc doi oameni să facă un lucru e mult mai eficient ca atunci când este unul singur. „Unde-s doi puterea crește” spunea cineva într-un cântec altădată cântat mai des.
Ce ciudat este că ,cei mai mulți creștini plâng de însingurare, fiecare în odaia lui și nu leagă relații unii cu alții. Fiecare dorește să fie vizitat, căutat, important, dar puțini, din ce în ce mai puțini, riscă să facă pași spre alții. Ne temem de prietenii, ne temem că devenim vulnerabili, că va trebui să ne descoperim sau să fim descoperiți. Ne temem că ne va costa, că trebuie să plătim un preț, dar habar nu avem că însingurarea costă infinit mai mult.
Știți ce potențial poate avea relația corectă de prietenie dintre doi credincioși? Poate motoriza comunități întregi. O relație corectă și sănătoasă de prietenie poate anima viața unei biserici. Poate fi factorul motivațional pentru implicarea în societate, poate schimba mentalități și concepte. Relația sănătoasă de prietenie poate avea un impact enorm, oricum mai mare decât ceva grămezi de gunoaie lăsate în urma unui grătar la iarbă verde.
Cum stai cu relațiile? Tânjești după o relație sănătoasă de prietenie? Nu e un lucru rău deloc. Investește și caută acea relație. Mâine, fă mai mult decât azi în privința asta. O astfel de relație, poate porni din simpla conversație cu cineva sau din ajutorul pe care ești gata să îl oferi dezinteresat. E nevoie de prietenii sfinte. Tu ai nevoie de astfel de prietenii, biserica din care faci parte are nevoie de ele, comunitatea din care faci parte are nevoie. Societatea în care trăim ar fi influenţată în bine. Ce zici?
