Privit de departe Cain părea un jertfitor sincer, fumul jertfei lui ridicându-se la fel de semeţ ca a lui Abel, cântarea lui răsunând până departe. Privită de departe soţia lui Lot era afară din Sodoma, deşi, la o ecografie sinceră, Sodoma rămăsese tot dincolo de valvele inimii.
Privit de departe, plânsul lui Esau părea chiar înduioşător, dar în mintea lui deja era creat planul împuşcării lui Iacov după metoda din „Aprilie spulberat” a lui Ismael Kadare.
Fotografiaţi dintr-un unghi potrivit, Core era parte a adunării sfinte a lui Israel, iar Saul părea unul dintre zglobiii proroci. Ghehazi părea un slujitor bun pentru că nu poţi fi şmecher şi lacom când slujeşti lângă Elisei, iar lepra putea fi doar un accident nefericit sau chiar în urma îmbrăţişării lui Naaman.
Azvârlit în praful drumului, tânărul bogat la picioarele dulgherului din Nazareth, părea aproape de împărăţie. Privite de departe, fecioarele fără ulei tot fecioare erau, candelele tot candele, lumina tot lumină.
Rugăciunile fariseilor păreau frumoase, lungi şi din toţi plămânii, stomacurile lor chiorăiau a foamea postului, iar Iuda privit de Dan Brown părea un apostol iubitor şi sincer… Priviţi de departe toţi aceştia arătau bine. Priviţi de aproape erau pierduţi…
Am scris aceste rânduri meditând metafizic la ideile neliniştitoare ale lui G. Anders care zicea, vorbind despre televiziune, că imaginile poartă în ele pericolul de a deveni instrumente ale idiotizării, pentru că nu arată ca şi textele interconexiuni, ci doar felii rupte de lume, confecţionând o realitate preparată, manipulată, adică un şablon.
Minciunile nu mai sunt tipărite, ci fotografiate, televiziunea nemaifiind doar o instituţie de transmitere a ştirilor, ci una de prelucrare a lor.
Trăgând linie, ochii mint, iar lucrurile trebuie văzute cu alţi ochi, Isus vorbind despre oamenii ce au ochi şi nu văd, urechi şi nu aud.
Oare ce ştiau tinerii în 1989, iar noi nu ştim, când strigau pe străzi „Nu minţiţi poporul cu televizorul!”?
Privit de departe şi Dumnezeu pare altfel…
