Niciodată în istorie nu a mai fost un început aşa de umil, cu lideri aşa de nepotriviţi, pentru o lucrare aşa de mare ca şi creştinismul. Explicaţia inexplicabilă a apariţiei, creşterii şi rămânerii creştinismului pe scena istoriei este doar voia lui Dumnezeu, lucrarea mântuitoare a Domnului Cristos și puterea Duhului Sfânt. Cartea Faptele apostolilor prezintă lucrările făcute de Duhul Sfânt prin Petru şi Pavel. Această carte acoperă o perioadă de aproximativ 25-30 de ani din începutul Bisericii Primare şi menţionează 32 de ţări, 54 de oraşe, 9 insule mediteraneene şi peste 95 de persoane, cele mai proeminente fiind Petru, Pavel, Ştefan, Filip, Barnaba şi Iacov.
Predica lui Petru prezentată în capitolul 3 al cărţii, a atras ura autorităţilor și capitolul 4 prezintă arestarea lui Petru şi Ioan, aceasta fiind prima persecuţie a Bisericii. Luca explică faptul că ambele cazuri de persecuţie au fost iniţiate de Saduchei, împreună cu Marele Preot sau cu căpitanul Templului (Fapte 4:1; 5:17). Căpitanul Templului era şeful Poliţiei Templului, al doilea după Marele Preot ca structură de autoritate în Ierusalim. Saducheii erau pătura bogată a societăţii evreieşti şi ei colaborau cu reprezentanţii autorităţii romane, prezentându-i pe apostolii ca pe nişte agitatori periculoşi. Din punct de vedere teologic, saducheii nu credeau în înviere, or subiectul central al predicilor apostolilor era tocmai învirea Mântuitorului, motiv pentru care apostolii erau prezentaţi de ei drept eretici. În ciuda simplităţii lui Petru, a fricii lui de dinaintea morţii Mântuitorului, a adversităţii reprezentanţilor autorităţilor Ierusalimului, la predica sa s-au convertit 5000 de bărbaţi (numărul femeilor convertite nefiind menţionat de Luca, scriitorul cărţii).
Petru şi Ioan erau doi pescari anonimi, două victime sigure în mâinile saducheilor, grupul care era simbolul bogăţiei în Ierusalim, a Marelui Preot, care era reprezentantul autorităţii religioase şi a căpitanului Templului, care era şeful poliţiei. Aceştia, alături de alţi lideri ai oraşului, alături de bătrâni şi cărturari s-au constituit într-un tribunal religios şi i-au judecat pe cei doi apostoli, pe care îi numesc cu superioritate “oameni necărturari şi de rând” (vers. 13). Expresia “oameni necărturari” (gr. agrommatoi) se referă la oameni simpli, fără educaţie teologică, iar expresia “oameni de rând” (gr. idiotai) înseamnă profani, neprofesionişti. Ei se mirau cum au reuşit aceşti neprofesionişti, oameni fără educaţie teologică, să vindece pe cunoscutul cerşetor cu handicap, care de ani de zile cerşea la poarta Templului. Mai mare le-a fost mirarea, rămânând fără cuvinte, în faţa argumentelor teologice prezentate de Petru, care a luat cuvântul sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. După ce apostolilor li s-a dat drumul, au mers “la ai lor” şi s-au rugat. Nu au ştiut să facă altceva decât să se roage lui Dumnezeu, mulţumindu-I.
Este incredibil cum nişte oameni fără apărare şi fără relaţii au fost puşi în libertate de Tribunalul Suprem al Ierusalimului, după ce în mod repetat au făcut afirmaţii publice care demascau compromisul, corupţia şi crima pe care au comis-o, condamnându-L la moarte pe Mesia. Tribunalul avea suficiente argumente să-i condamne pe apostoli pentru agiţaţie publică şi pentru blasfemie, însă în mod inexplicabil i-au eliberat. Lecţia de viaţă pe care o învăţăm din acest eveniment este următoarea:
1. Slujeşte-L pe Dumnezeu, reafirmând cu putere adevărul afirmat de Biblie.
2. Nu te teme de consecinţe. Dumnezeu şi astăzi, ca şi atunci, conduce istoria. Nu are nici cea mai mică importanţă cine îţi este împotrivă; dacă nu îţi este Dumnezeu împotrivă vei învinge.
3. Nu te teme niciodată de oameni, indiferent cine sunt ei, atâta timp cât eşti în voia lui Dumnezeu şi faci ce ţi-a spus Dumnezeu prin Biblie.
Misiunea noastră e să trăim în puritate, să-L iubim şi I ne închinăm, să-i iubim şi să-i servim pe oameni, în numele lui Dumnezeu. Dincolo de acestea, nimic nu mai este important şi vrednic de luat în seamă.
