În barcă, pe marea vieții înfuriată, asaltați de atâtea valuri rele și sentimente de nesiguranță. Să plutim peste valurile lumii grele într-o călătorie binecuvântată sub privirile Tale. Chiar dacă nu va fi una ca-n povești…
Când toți ne părăsesc și rup orice ancoră a nădejdii. Pastori, frați sau cei mai buni prieteni. Înspăimântați de amenințările vântului și a valurilor care vin. Tu cel care niciodată n-ai părăsit pe nimeni!
Când suntem căzuți, loviți, jefuiți, iar preoții și leviții trec pe lângă noi tot mai des și ne lasă pe o margine de drum. Samariteanule milos care înțelegi să ne ridici și să torni undelemn și vin, acolo unde rănile ne dor…
În spitale când doctorii nu ne mai dau nici o șansă. Tu, Medicul medicilor, care vindeci orice boală și spulberi orice oftat al nostru. Mângâierea noastră, oricât am suferi…
Când cocoșul trâmbițează momentul culminant al trădării promisiunilor mari și tari, făcute de noi singuri. Ție și celor din jur. Promisiuni goale. Tu, cel care și pe Petru l-ai privit cu ochii-Ți mari, plini de iubire…
Când suntem atât de necredincioși față de harul Tău, iar ieșind din ritmul sărbătorilor, riscăm să ne îndepărtăm tot mai mult de iubirea-Ți mare. Hristoase, care Te-ai arătat viu și lui Toma și de-atâtea ori și nouă.
Când n-avem pe nimeni, iar lacrimile curg pe obraz și plângem triști. Isuse, chiar și celui ce nu avea pe nimeni, L-ai băgat în scăldătoare…
Când nu suntem destul de treji, veghind și mai cădem pe cale. Tu, cel care n-ai osândit pe nimeni și știi să dai iertare și eliberare, ca nimeni altul…Când soarele coboară și seara lumii vine, iar diavolul caută să ne sfâșie dând târcoale ca un leu. Isuse, care dai biruință purtându-ne pe aripi de putere…
În bucurii, dar și-n întristări; și atunci când Te lăudăm cu toată inima, dar și atunci când buzele nu mai pot, iar suspinul se chinuie din suflet să Îți cânte…Și-n ultima clipă când vom muri. Suflarea să ni-o iei Tu…
