„Am părăsit biserica, dar nu și credința.” Acesta pare a fi mottoul tot mai des utilizat în societatea secularizată de astăzi. Milenialii sunt primii care spun aceasta, dar nu și singurii. O scrisoare trimisă către o biserică abandonată impresionează prin conținut, sensibilizează prin mesaj și avertizează bisericile de pretutindeni să ia în serios apelul.
„Dragă Biserică, este aproape un an de când te-am părăsit. Am crescut cu tine. Am memorat toate versetele biblice și am avut toate „răspunsurile corecte” înrădăcinate în mine înainte de a fi avut timp pentru a-mi pune propriile întrebări. Am învățat să vorbesc limba ta foarte bine.” Așa își începe scrisoarea Meghan Ableson, o persoană care poate fi considerată emblema unei întregi colectivități care s-a desprins de biserica pe care cândva a frecventat-o. O biserică pe care nu o nominalizează, ceea ce face ca mesajul ei să fie relevant pentru multe confesiuni religioase.
„Îmi aduc aminte de vina pe care o resimțeam atunci când ratam câteva zile fără să citesc Biblia, de acele câteva minute înainte de culcare în care mă retrăgeam pentru a citi câteva versete scoase din context și mă forțam să spun o rugăciune”, sunt cuvintele care continuă mesajul adresat bisericii și publicat de site-ul On Faith.
7 doleanțe sau un deget pe o rană deschisă
Deși recunoaște că frecventarea bisericii i-a generat de multe ori „anxietate și frică”, Meghan simte nevoia unei reîntoarceri în viața bisericii (măcar o dată la câteva luni), nu însă fără a menționa în scrisoare câteva aspecte importante despre persoana sa.
În primul rând, își afirmă dragostea față de Iisus Christos. Ea consideră că, deși a abandonat biserica, nu „a pășit departe de El”. În al doilea rând, roagă biserica să nu mai considere că persoana care nu intră în interiorul ei înseamnă că nu are o viață religioasă. Din contră, pe pârtiile de schi, pe malurile râurilor, în munți, acea persoană, și probabil mulți alții ca ea, continuă să se roage.
În al treilea rând, dorește să aducă la cunoștința bisericii că nu are nevoie de mila ei și nici ca aceasta să presupună că dacă nu o frecventează în fiecare duminică atunci înseamnă că ea nu Îl mai „cunoaște pe Dumnezeu”. În continuare, Meghan solicită să îi fie respectate granițele personale și să nu fie forțată să facă lucruri pe care simte că nu le poate face în sinceritatea ei. Nici măcar să i se ceară să salute într-un mod fals.
„Nu vreau să fiu proiectul vostru”, își continuă Meghan pledoaria, fiind convinsă că atunci când este invitată duminica să participe la întâlnirile bisericii este unul din „numele de pe listă” de care cineva a primit sarcina să se ocupe.
De asemenea, insistă ca întrebările ei să fie respectate, iar biserica să nu se grăbească cu răspunsurile. „Locuiesc cu întrebările și mă simt confortabil în preajma lor. Nu le voi ignora și nici nu le voi satisface cu răspunsuri de suprafață”, scrie Meghan. Mai mult de atât, solicită ca biserica să fie de acord cu dreptul ei de a avea întrebări incomode și de a nu se grăbi în a-i oferi răspunsurile ei standardizate.
Nu în ultimul rând, își afirmă dorința după o comunitate autentică. „Inima mea tânjește după o comuniune”, însă „îmi permiteți să intru în aceasta într-un mod natural și atunci când eu sunt gata?” continuă Meghan dezvăluirea doleanțelor.
O simplă scrisoare fantezistă sau o realitate?
În condițiile în care numărul neafiliaților religioși este în creștere, o scrisoare ca cea a lui Meghan poate nu ar trebui să stârnească prea mult interes. Plecările din biserică sunt deja un fapt obișnuit.
Chiar și bisericile ortodoxe, care dețin majorități în Răsăritul european, se confruntă cu aceleași tendințe care până acum câțiva ani în urmă putea fi considerate ciudate: abandonarea bisericii, dar nu și a credinței. Recent, un studiu confirmă că până și în „mama Rusia” locuitorii se întorc la credință, dar nu și în biserici.
Numeroase statistici atestă faptul că „oamenii se îndepărtează de expresia instituțională a bisericii. Ei încearcă să renegocieze relația lor cu Dumnezeu”, a declarat David Kinnaman, președinte al Barna Group, un institut de cercetare pe probleme religioase.
Această tendință de „renegociere” a fost evidențiată în 2012, printr-un videoclip care a devenit viral și a reușit ca, doar în primele trei zile de la publicarea pe YouTube să strângă aproape 5 milioane de vizualizări. Clipul intitulat „De ce Îl iubesc pe Iisus, dar urăsc religia” (aici varianta cu subtitrare) a stârnit reacții diferite. Intenția autorului (un tânăr artist american) a fost cea de a face o distincție dintre religie, asociată cu ideea de ritualuri și reguli, și spiritualitate ca formă de manifestare a relației cu Iisus. „Iisus și religia sunt la poli opuși”, afirmă tânărul în mesajul său.
Fenomenul de „evadare din religie” nu ar trebui să fie surprinzător. În cartea intitulată Le Christianisme éclaté, Michel de Certeau sesiza de mult timp o anumită tendinţă de dezinstituţionalizare a creștinismului, arătând că va fi pusă tot mai mult în discuţie nu ideea de Dumnezeu, cât cea de biserică. Autorul anticipa că vor apărea aşa-numiţii „creştini fără biserică” şi că, în plus, lectura Bibliei „nu se va mai integra într-o experienţă de credinţă comună și va ieşi de sub autoritatea ecleziastică”. Practic, societatea umană este nevoită să asiste la o diluare a religiozității instituționalizate.
Există soluții?
Da. Cel puțin, acesta este răspunsul oferit de Jon Paulien, în cartea de colecție a ST, Evanghelia veșnică pentru o lume veșnic în schimbare. Însă asta cu o condiție, spune autorul: bisericile trebuie să se trezească la realitate și să accepte faptul că lumea s-a schimbat. Oamenii au întrebări, refuză răspunsurile simpliste, ignoră absolutismul doctrinar și își doresc relații profunde. În plus, dacă religia nu răspunde nevoilor imediate ale oamenilor atunci și-a pierdut sensul existenței sale. „Vom fi luați în serios cu privire la megaproblemele religioase dacă vom demonstra că perspectiva noastră asupra vieții produce schimbări pozitive în problemele în care oamenii sunt angrenați zilnic”, spune Paulien. În caz contrar, cel mai probabil mulți își vor căuta împlinirea spirituală în alte direcții. Ceea ce, deocamdată, pare că se și întâmplă.
