Prima mea Biblie mi-a fost oferită de pastorul Damian Zamfir, în iarna anului 1972. Pastorul Zamfir, omul care mi-a condus cei dintâi pași pe calea către Hristos, m-a invitat să-l vizitez în casa parohială a bisericii adventiste de pe strada Rodnei din Târgoviște.
După o scurtă introducere pe un ton scăzut, s-a îndreptat spre unul dintre ungherele mai puţin luminate ale casei, de unde a revenit cu Cartea în mână. Era o Biblie mică, nouă și ușor colbuită. În timp ce încerca să o scoată „la lumină“, m-a privit, și ochii lui, care plângeau frecvent, s-au înroșit și s-au umplut de lacrimi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că emoţia pe care am trăit-o când am întins mâna ca să iau Cartea este vie și astăzi și îmi umple sufletul de o tulburare sfântă de fiecare dată când merg în această „grădină” și Îi ascult glasul.
Când am citit iniţial Biblia am trăit o experienţă pe care mulţi ar considera-o mistică. Admiram, priveam, mă înfricoșam, mă bucuram și trăiam învăluit în lumina copleșitoare a acestui monolog absolut, de fiecare dată când călătoria mea ajungea la ultima dintre cele 1223 de pagini ale cărţii.
Credeam mereu că eram singur în grădină, până când am înţeles, pentru prima dată, ceva din glasul grădinii. De atunci, întâlnirea cu grădina a făcut loc întâlnirii mele cu Grădinarul.
Pe măsură ce viaţa mea înainta de la stadiul de „copil“ spre starea de „om mare“
în Hristos, monologul din mijlocul grădinii s-a transformat în dialog cu Grădinarul și, din dialogul meu cu El, am înţeles rostul grădinii și mesajul ei: „Ea vorbește despre Mine.“ Nu se află aici, în această grădină mărturisitoare, în Cartea Cărţilor, cum este adesea numită, nicio floare, niciun strat, nicio buruiană sau niciun mărăcine care să aibă o altă menire decât aceea de a mărturisi despre marele Grădinar. Am înţeles că viaţa grădinii este Grădinarul și că, fără El, nu rămâne niciun fel de viaţă: „Cine are pe Fiul are viaţa.“ Am înţeles că preţul grădinii nu este dat de ceea ce este ea ca atare, ci de Comoara ascunsă în ţarina ei. Tocmai prezenţa acestei Comori justifică interesul instinctiv și atracţia omului către Scripturi.
