Binecuvântați pe Domnul și nu uitați. Nu uitați că El este la cârma tuturor lucrurilor, El pune oameni la conducere și tot El îi ia de acolo. El hotărăște vremea împăraților și tot El îi aduce cu picioarele pe pământ pe cei mândri.
Grija noastră ar trebui să fie sfințenia fără de care nu Îl putem vedea. Nu baticul legat în colțuri, cravata, fusta lungă până la pământ, te fac sfânt. Am întâlnit oameni care n-aveau nimic din toate astea dar se rugau cu alții și făceau gesturi de o generozitate impresionantă. Când le cereai ajutorul, erau acolo.
Credința nu stă în șabloane sau în veșnicul “așa se face” că dacă ar fi așa am muri. Îmi pare rău că mulți oameni umplu bisericile și atât. Nu urmează nimic după venitul la biserică, nu tu rugăciune, nu tu milă, nu tu dărnicie, nu tu dragoste față de pierduți, nimic din ce este dumnezeiesc să fie.
Pe toți îi apucă rugatul în necesitate. Dar până atunci? Unde a fost Dumnezeu? Uitat undeva la bine? Pentru România ne rugăm o dată la cinci ani și primim o dată la cinci ani. Dar dacă ne-am ruga în fiecare zi, am primi în fiecare zi.
Alegerile noastre definesc viața noastră. Iar dacă nu alegem să facem ceva pentru Dumnezeu, s-ar putea să nu mai putem să facem nimic mai târziu. Pur și simplu, te-mpietrești și nu mai poți. Pur și simplu te duci la biserică și atât. Nu te schimbi, nu trăiești, nu iubești.
Singurul lucru care ne descotorosește de viața deprimantă fără acțiune este ajutorul pe care îl acordăm celorlalți. Nu trebuie să fii milionar ca să ajuți. Uneori e nevoie doar de un Nou Testament pe care să îl dai cuiva, dar să faci ceva!
Cine vrea să fie împlinit, să facă ceva pentru Hristos… Altfel nu merge.
