Hristos a fost omorât pe cruce pentru că nu se încadra în prejudecățile oamenilor. Spune Isaia despre El că era disprețuit și părăsit de toți cei din jur. Oamenilor le era rușine să fie asociați cu El. Se gândeau ca și astăzi, ce va zice lumea. Dar asta este ea, lumea… Cu o mână îți dă și cu două îți ia și ce mai ai.
Pe cruce în Hristos, era lipsa noastră de valoare, păcatul, nelegiuirea pentru care noi trebuia să fim pedepsiți. Dacă mieii care erau sacrificați nu știau unde sunt duși, Hristos, deliberat s-a dus la moarte. De bunăvoie a luat asupra Lui tot ce a însemnat păcat, nelegiuiri sau boli.
El reprezenta în acele momente suma păcatelor omenirii întregi. Dragostea, bunătatea, mila, toate au fost urâte de oameni în acele momente. Dumnezeu a privit în Hristos, atunci, răutatea noastră, nonvaloarea noastră.
A fost pus în mormântul celui bogat. Bogații din vremea aceea erau priviți ca fiind oameni foarte păcătoși. Nu se știe prin ce mijloace au reușit să se mențină avuți. Cu toate că era sărac, Hristos a fost pus într-un astfel de mormânt. Ura omului pentru Dumnezeu a fost așa de mare încât Hristos a fost asociat și cu asta.
Dar, valoarea sacrificiului se vede astăzi. Mijlocitorul a făcut posibilă mântuirea celor care cred. Întrebarea este câți oameni răspund sacrificiului fantastic și dragostei incomensurabile a lui Dumnezeu pentru om? Cei mai mulți îl înjură, sunt nemulțumiți, invidioși, urăsc și nu fac altceva decât să continue impasibili pe drumul căderii.
Lupta cu tine însuți e cea mai grea. Însă lupta continuuă împotriva harului lui Dumnezeu este cea mai nefericită. Cândva se va sfârși și depinde de care parte a baricadei te afli.
