Unii dintre oamenii cei mai binecuvântaţi în casa lui Dumnezeu sunt orbi la binecuvântările lor. Ce păcat! Ei nu discern lucrurile mari pe care Tatăl le-a oferit lor — şi astfel ei nu se bucură de ele complet. O parte a acestui motiv poate fi distructivul obicei al comparaţiei.
Poţi să te uiţi în Trupul lui Hristos şi să vezi alţi creştini care par a fi mai talentaţi şi mai binecuvântaţi. Unii au memorat cărţi întregi ale Bibliei, în timp ce alţii pot predica sau învăţa sau cânta. Diavolul vrea ca tu să te compari cu ceilalţi, astfel încât să spui: „Bietul de mine. Eu nu am inteligenţa de a memora cuvântul lui Dumnezeu şi cu siguranţă nu pot alcătui o predică. Eu nu am darurile pe care le au fraţii şi surorile mele.”
Preaiubiţilor, Isus spune: „Tu ești binecuvântat!” El nu a spus: „Binecuvântați sunt cei puternici, cei fericiți, cei autosuficienți, cei tari, cei foarte înzestrați.” Dar în acea frumoasă parte a Scripturii numită în mod obișnuit „Fericirile”, El îi menționează pe cei săraci în duh; cei care plâng; cei blânzi; cei care flămânzesc și însetează după neprihănire; cei milostivi; cei cu inima curată; împăciuitorii; și cei care sunt persecutați pentru neprihănire (vezi Matei 5: 3-10). El spunea: „Sunteți binecuvântați pentru că puterea mea se odihnește în slăbiciunea voastră. Pentru că ai încredere în Mine, te pot folosi.”
Dumnezeu cunoaşte totul despre natura umană. Să ne uităm la Avraam pentru o clipă. Dumnezeu știa că urma să aibă o mare bucurie când a primit promisiunea fiului său. Avraam putea spune: „El a făcut-o! Dumnezeu mi-a promis un fiu și El și-a ţinut cuvântul.” Totuși, Dumnezeu știa de asemenea că Avraam nu ar fi fost împlinit în totalitate când copilul urma să vină. El simţea încă o foame profundă, în interior, o nevoie inexplicabilă pe care nici un om nu putea să i-o satisfacă.
Nu este şi cazul nostru când obținem în sfârșit ceea ce am vrut atât de mult? Suntem cei mai binecuvântați când înțelegem că numai Domnul însuși poate satisface pe deplin nevoile noastre cele mai adânci.
