Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl…Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos” (Ioan 1:14,16-17).
După ce ni L-a înfățișat pe Fiul lui Dumnezeu ca fiind ”cu Dumnezeu” și ca fiind Dumnezeu și fiind Agentul lui Dumnezeu în creație, Evanghelistul Ioan ne înfățișează Întruparea Fiului, dar o face în cuvinte extrem de condensate, care conțin în ele enorm de multă informație și semnificație.
Ioan face referire la două evenimente cheie din Vechiul Testament: (1) momentul în care Dumnezeu Se descrie pe Sine Însuși în Exod 34: 6-7 și (2) momentul în care cortul întâlnirii a fost terminat și sfințit și când ”norul a acoperit cortul și slava Domnului a umplut cortul” (Exod 40: 34).
Cuvintele prin care Dumnezeu S-a descris pe Sine trebuie văzute și înțelese după originalul ebraic și o traducere semnificativă este aceasta: Dumnezeu ”este plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate generoasă și adevărat (credincios cuvântului dat), care Își ține bunătatea generoasă până în mii de generații de oameni, poartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul…”
Cuvintele ebraice cheie în acest text sunt: hesed, a cărui traducere în românește nu poate fi cuprinsă într-un singur cuvânt și de aceea l-am tradus prin ”bunătate generoasă” (un alt cuvânt apropiat ar fi ”mărinimie”); emet, care înseamnă ”adevăr” și poartă în el sensul de ”cel ce își ține cuvântul dat”, sau ”este credincios cuvântului dat” și de aceea este tradus prin ”credincioșie”; al treilea cuvânt pe care trebuie să-l remarcăm este ”poartă”, în loc de ”iartă” și cuvântul ne duce la Isaia 53, unde ”Brațul Domnului”, adică Cel care este o extensie în afară a lui Dumnezeu, ”poartă” păcatele și astfel face posibilă iertarea lor.
Perechea ”hesed” și ”emet” se găsește de peste o sută de ori în Vechiul Testament și este tradusă de regulă prin ”bunătate și credincioșie” și Îi este atribuită lui Dumnezeu, dar îi este cerută și omului. De exemplu: ”Să nu te părăsească bunătatea și credincioșia: leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale” (Proverbe 3:3).
Pe la anul 250 Î. Cr., s-a început traducerea Vechiului Testament în limba greacă (traducere numită ”Septuaginta”). Din nefericire, traducătorii au ales să traducă pe hesed, termenul extraordinar care exprima bunătatea generoasă și mărinimoasă a lui Dumnezeu, prin cuvântul ”milă”, care este mult mai limitat din punct de vedere semantic.
De exemplu, acolo unde Dumnezeu spune prin Osea ”Bunătate voiesc, nu jertfe” (Osea 6:6), Septuaginta traduce prin ”Milă voiesc, nu jertfe”. Evanghelistul Matei, care atunci când citează din Vechiul Testament citează din Septuaginta, scrie că Isus le-a zis fariseilor să se ducă și să învețe de la Osea ce înseamnă ”Milă voiesc, nu jertfe” (Matei 9:13 și 12:7), ceea ce este mult mai slab decât ”Bunătate voiesc, nu jertfe.”
Apostolul Pavel, care era adâncit în scrierile ebraice, a simțit că ”milă” nu este cuvântul cel mai potrivit pentru a-l reda pe hesed și de aceea el a ales să vorbească despre haris, care în limba greacă avea exact sensul de bunătate generoasă. În cartea mea Bunătate dau o mulțime de argumente în favoarea acestei afirmații.
Dar unul dintre cele mai puternice argumente că hesed se poate traduce cel mai bine în greacă prin haris ne este oferit de apostolul Ioan în textul nostru despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu (Ioan 1:14-17). Majoritatea comentatorilor scriu că Ioan are în gând perechea ebraică ”hesed” și ”emet” și că el o traduce în greacă prin haris kai aletheia, adică ”har și adevăr”.
Să ne uităm acum din nou la textul din Ioan 1:14-17. O traducere mai literală sună astfel: ”Și Cuvântul S-a făcut trup și Și-a instalat cortul (eskenosen) între noi… și noi am privit slava Lui”, o slavă exact ca a lui Dumnezeu. Cuvintele acestea sunt o replică exactă a instalării cortului întâlnirii la Sinai și a coborârii slavei lui Dumnezeu peste acel cort.
Dar Ioan adaugă că Fiul Întrupat al lui Dumnezeu era ”plin de haris și de aletheia”, care este modul lui de a traduce în greacă descrierea pe care Și-a făcut-o Dumnezeu: ”plin de bunătate generoasă și de credincioșie” din Exod 34:6.
Exact așa cum Dumnezeu este ”plin de bunătate”, așa este și Fiul Întrupat ”plin de bunătate.” Iar Ioan adaugă: ”și noi am primit din plinătatea (bunătății) Lui bunătate peste bunătate” (v. 17). Când înțelegem că haris înseamnă bunătate generoasă, întreg Noul testament capătă o bogăție extraordinară.
Iată cheia acestei înțelegeri: haris, adică harul nu trebuie tradus prin ”darul”, așa cum fac mulți interpreți protestanți. De fapt însuși Pavel nu ne dă voie să înțelegem cuvântul în felul acesta, deoarece el face distincție clară între har și dar, când scrie despre ”harul lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut harul acesta”, care este ”darul îndreptățirii” (Romani 5:15 și 17).
Ceea ce scrie Pavel trebuie tradus românește și iată traducerea: ”bunătatea lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut bunătatea aceasta.” Trebuie să facem distincție clară între bunătatea generoasă (sau darnică!) a lui Dumnezeu și darul pe care ni-l face această bunătate.
De ce este atât de importantă această distincție? Iată de ce. Fiindcă dacă nu o facem, mutăm toată atenția numai pe faptul că mântuirea este un dar. Și dacă este un dar, mulțumim frumos pentru darul acesta și nu mai simțim nici o altă obligație.
Dar, apostolul Pavel încă de la începutul epistolei către Romani ne atrage atenția că ”bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință” (Romni 2:4) adică la transformare prin care, primind în noi această bunătate, devenim buni cu bunătatea lui Dumnezeu (pentru această expresie, vezi 1 Samuel 20:14 și 2 Samuel 9:3).
Cu acestea ne întoarcem la însemnătatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu, așa cum ne-o arată Ioan. Fiul lui Dumnezeu este Întruparea bunătății lui Dumnezeu: Lucrul acesta este afirmat foarte similar și de Pavel care, vorbind de Întruparea Domnului Isus o exprimă în aceste cuvinte: ”când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu și dragostea lui de oameni, El ne-a mântuit…” (Tit 3:4-5).
Ioan adaugă ceva care ne arată care este semnificația Întrupării pentru noi: ”și noi am primit din plinătatea bunătății lui și bunătate peste bunătate” (v.17, tradus și puțin parafrazat). La nașterea Domnului Isus, în iesle, trebuie să vedem înainte de toate manifestarea bunătății lui Dumnezeu. Dar această manifestare nu ne ajută cu nimic dacă nu ne lăsăm transformați de ea. Bunătatea lui Dumnezeu vrea să ne facă și pe noi buni, cum El este bun (Luca 6:35-36).
Cât de mult înseamnă pentru tine Întruparea Fiului lui Dumnezeu? Iată și răspunsul: Atâta înseamnă cât efect produce ea în tine; câtă bunătate produce în tine! Dacă nu te face om bun, Întruparea Fiului lui Dumnezeu este pentru tine în zadar.
Poetul român a captat magistral semnificația Crăciunului:
Și-acum te las, fii sănătos
Și vesel de Crăciun,
Dar nu uita, când ești voios,
Române, să fii bun!
