Există o cântare pe care o îndrăgesc din copilăria mea care spune: “Ce-i viaţa ta, e o peniţă / Cu care scrii mereu pe-un drum, / Şi-apoi, la ultima portiţă / Ce-ai scris pe-a drumului tăbliţă / Nu se mai şterge nicidecum.” O ştim cu toţii, dar o contestăm cu trăirea noastră uneori.
Spunem că nu iubim lumea aceasta, dar nu prea mai auzi astăzi strigându-se: Maranata! (trad. Domnul nostru vine!) Trăim în lume spunând oamenilor că noi Îl urmăm pe Hristos, doar că ei ne citesc mai bine decât vorbim noi.
Într-o vacanţă de vară era un verişor la mine, iar noi trebuia să scriem din “frumoasele” teme de vacanţă, ca mai apoi să ne putem juca. Vreau să vă spun că vărul meu avea un scris formidabil. Scria ce trebuia scris, dar dacă îl puneai mai apoi să şi citească ceea ce a scris, nu era în stare să mai descifreze aproape nimic. V-aţi gândit vreodată că noi prin viaţa pe care o trăim scriem o epistolă vie care este cunoscută şi citită de toţi oamenii, dar mai puţin de noi? Scrisul acestei epistole se citeşte cel mai bine de afară decât din interior.
Viaţa ta şi a mea, nu este nimic altceva decât o peniţă care scrie o epistolă pe al vieţii drum. Tot ceea ce scrii acum, într-o zi, când cerneala se va termina acolo la ultima portiţă, tot ce-ai scris pe-a drumului tăbliţă, nu se va mai şterge nicidecum.
Când scriam pe caietul de teme si greşeam, eram conştinetizat de greşeala făcută, iar atunci începeam să plâng. Lacrimile care îmi brazdau obrajii, cădeau adesea peste rândurile scrise cu cerneală, mâzgâlind şi ştergând tot ceea ce era scris. Atunci foaia era ruptă, putând să scriu din nou totul frumos şi fără greşeală.
Ceea ce ai scris până aici pe a drumului tăbliţă, mai poţi şterge prin lacrimile ochilor tăi, chemând sângele lui Hristos care va şterge pentru totdeauna zapisul scris…
Să nu uiţi….şi tu şi eu, suntem o epistolă cunoscută şi citită de toţi oamenii.
Să scriem frumos…pentru Hristos!
“Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.” (2 Corinteni 3:2)
