Am învățat de tânăr să gândesc mult și amarnic. Când am crescut mare am rămas uimit de cât de nefolositoare a fost această trudă de a ști. Așa am înțeles că Dumnezeu nu poate fi cunoscut din cărți și nici din povestirile altora. Că te poți întâlni cu El într-o zi comună, cârpindu-ți mrejele sau stând la coafor. De pierdut poți să-L pierzi cu ajutorul cărților.
Am înțeles că dragostea poate supraviețui numai în cărți, dacă nu ești pregătit s-o plătești cu vârf și îndesat.
Stând la semafor, am priceput că e o artă să înveți să aștepți pentru că tare nu ești când treci pe roșu ci atunci când lași să se facă de vreo trei ori verde ca să fii sigur.
Privind în ochii bernardului meu am realizat că poți avea prieteni și dacă ei nu spun nimic pentru că ele, cuvintele, strică de cele mai multe ori. Mai bine un lătrat sincer decât o metaforă mincinoasă.
Am deslușit destul de târziu, dar nu prea târziu, în ochii oamenilor o umbră pe care o poți interpreta cum vrei, dar cel mai bine e să o vezi ca o dragoste în amurg. Toți oamenii sunt buni. Numai că unii nu o știu iar alții se comportă altfel.
Cu toate aceste ce nu le-am învățat la școală am rămas tot sărac. De aceea aștept să mă îmbogățiți lăsându-mă să vă iubesc…
Haidem să gândim împreună, atunci. Dacă nu gândim noi, vor gândi alții pentru noi…
