Suferința a fost și rămâne una dintre cele mai greu de explicat experiențe umane. Ea este în același timp o realitate, o problemă și o taină. Este o realitate pentru că nimeni nu o poate evita, este o problemă pentru că nu o putem rezolva și este o taină pentru că nimeni nu o poate explica. Suferința este o realitate pe care, dacă putem, avem dreptul să o evităm; este o problemă pe care, dacă putem, avem dreptul să o rezolvăm; și este o taină pe care, dacă putem, avem dreptul să o explicăm.
Suferința este o problemă reală, nimeni nu o poate contesta. Oamenii fug de suferință și suferința fuge după oameni. Suferința este o problemă universală, nimeni nu scapă de ea. Suferința este o problemă complexă. Ea poate fi de natură emoțională, intelectuală, fizică și spirituală. Suferința emoțională este o adâncă durere afectivă, cea intelectuală fiind o durere chinuitoare la nivelul gândurilor. Suferința fizică frânge trupul, iar cea spirituală apasă dureros cugetul, conștiința. Suferința naște întrebări și de cele mai multe ori ascunde răspunsurile.
Oamenii văd existența suferinței ca fiind incompatibilă cu existența lui Dumnezeu, drept pentru care ele trebuie să se excludă reciproc. Oamenii cred că dacă există suferință nu există Dumnezeu, și dacă există Dumnezeu nu există suferință. Oamenii se întreabă cum poate fi Dumnezeu drept, având în vedere suferința care se întâmplă în lume. Există trei afirmații pe care teologia iudeo-creștină le conține:
1. Dumnezeu este atotputernic.
2. Dumnezeu este atotiubitor.
3. Dumnezeu îngăduie suferința.
Cum pot fi aceste trei afirmații adevărate în același timp? Dacă Dumnezeu există și este atotputernic, atunci va face orice pentru a evita suferința. Dacă Dumnezeu există și este atotiubitor, atunci nu va accepta ca oamenii să sufere. Există câteva moduri prin care oamenii încearcă să explice aceste afirmații teologice:
1. Cel puțin una dintre afirmații este falsă. Unii neagă faptul că Dumnezeu este atotputernic, iar alții neagă că Dumnezeu este atotiubitor, însă foarte puțini neagă existența suferinței.
2. Există circumstanțe atenuante care explică problema suferinței:
a) Pedeapsă, ca o consecință a păcatului
b) Încercare, ca o metodă pentru creștere
c) Disciplinare, care o soluție pentru desăvârșire
d) Curățire, ca o pregătire pentru plecarea la Dumnezeu
Biblia, cea mai importanță carte din istoria civilizațiilor, vorbește mult despre suferință, oferindu-ne câteva principii călăuzitoare:
1. Suferința este parte din natura căzută la examenul fidelității.
2. Suferința nu este o consecință imediată a păcatului omenesc
3. Suferința construiește caracterul duhovnicesc: ,,Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare” (Romani 5:3).
Mântuitorul Cristos este prezentat în Biblie ca fiind ,,obișnuit cu suferința”. Suferința ne va ajuta sa creștem, să experimentăm adevărata fericire și ne va apropia de Dumnezeu.
Suferința este un har atunci când te face mai puternic, atunci când te apropie de Dumnezeu, atunci când te pregătește pentru casa din cer. ,,Şi la aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui” (1 Petru 2:21).
