Desigur că versetul „Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor” nu ne este străin, dar în ultima vreme ne încordăm să schimbăm și istoria de la calea despre care Dumnezeu ne spune că va urma. Oare am devenit așa iubitori de pământ între timp? Ne place așa tare aici că ne comportăm ca și cum suntem aici statornici?
Oare de ce nu ne preocupăm mai degrabă sau primordial de a „aduna comori în cer”, ci ne luptăm la disperare să ne facem confortul aici? De ce credem că vom stăpâni pământul? Că vom face noi regula? Când creștinii au fost vreodată stăpânii, cei care dictează? De ce ne aruncăm în lupte dubioase și mai ales de ce ne „încuscrim” pentru ele cu politica? De ce facem compromis? Sau mai pe românește de ce apelăm la sintagma „ne facem frate cu dracu pentru a trece puntea”.
Sunt profund dezamăgit de direcția în care s-a mers demersul referendumului, dar nu mă miră nimic. Scriam încă din 2017 că procedăm „pe invers” și se confirmă că așa a fost. Un demers pe parcursul căruia oameni politici cu o viață scârboasă de-a dreptul au avut acces la locurile din care trebuie predicată neprihănirea și nu pentru mărturisirea păcatului ci pentru a ține „lecții de moralitate”, ne-am făcut „parteneri” deși știam că împreunarea cu politica va naște copii din flori.
Acum, s-a schimbat foia, tot pe sintagma „fă-te frate cu dracu pentru a trece puntea”, nu am reușit să trecem puntea că dracu a fost ceea ce îi e în fire să fie, tată al minciunii, iar acum, ca și cum am fost trădați, ne simțim îndreptățiți să dăm vina pe el. Ce moral! Nu? Păi nu era clar că aici vom ajunge?
Dincolo de asta, „coaliția” zilele astea vine cu niște mesaje de-a dreptul aiurite. Asta arată o disperare, lipsa unui plan, acționare haotică, spaimă, dezorganizare etc. Cum că „cineva”, căruia nu îi poate de nume, a auzit că „unii” au fost forțați să nu semneze o scrisoare etc. Păi că e posibil să fie real, sunt de acord, dar mesajul mi se pare de-a dreptul neprofesionist, neliniștit, ilogic și alarmist. O manieră care nu ajută pe nimeni la fel ca demersul anterior.
Păi oameni buni, de ce atâta dezorganizare? De ce așa de haotic? De ce așa de speriați? Ce plan există? De ce nu e o strategie? De ce nu sunt specialiști în organizare? De ce credeți că merge „ca la biserică” din poziție de forță? Da, aici s-a greșit enorm. S-a venit de pe poziție de forță, pe considerentul că oamenii cu autoritate în biserici vor avea aceeași autoritate, necontestată, și în afară. Iată că nu a funcționat și unul din motive a fost asocierea cu politica și oamenii politici.
Nu putem pune asemenea aspecte pe considerente de profitabilitate. Nu ne putem „asocia ca să câștigăm”. Nu putem crede împotriva a ceea ce Dumnezeu a anunțat că va fi.
Dincolo de asta, sunt curios cu câți specialiști în domeniu s-a consultat „coaliția” în acest demers? Cât a studiat istoria mișcării contestate, cu câți psihologi sau sociologi a lucrat pentru a gândi strategia? Și nu mă refer la oameni care au titlul, ci la oameni care chiar lucrează și cunosc fenomenul. Că doctori știu că sunt vreo câțiva în „coaliție”. Aș fi interesat dacă a fost făcută o strategie adevărată, documentată sau ceva pe genunchi „hi! dă-i să meargă”
Spun astea pentru că mi se pare că toată chestiunea a fost plină de exagerări, isterii, manipulări și emoții. Foarte puține persoane echilibrate în discurs și vorbesc de ambele tabere. Mă așteptam să fim mai puțin emoționali, mai bine documentați cu strategie bine gândită. Focalizarea aproape exclusiv pe aspectul constituției a fost ca un fel de strigăt de luptă, nu ca o încercare de a aduce aport la normalitate. Am avut impresia că ne-am focusat doar pe a spune nu, nicidecum spre a iubi, căuta soluții, colabora, a ne da concursul, a fi suport, a contribui.
Sper că faza asta va fi o lecție, dar îmi e teamă că nu va fi nici lecție din reacțiile pe care deja le văd. Dumnezeu să aibă milă de noi și să se îndure. Până una alta rămân trist cu gândul și dovada că putem face mult bine lumii, dar alegem să nu o facem, alegem mai bine să scoatem sabia la impuls emoțional în loc de a acționa planificat, gândit, iubitor, cristic.
Rămân cu întrebarea: Ce fel de oameni ar trebui să fim noi? Suntem ceea ce trebuie să fim?
