Când cerul tace, orice filozofie cade. Planuri, idei, raționamente, gânduri, toate parcă n-au nici un sens pentru că Dumnezeu nu vrea. Și oare ce-am putea face noi, muritorii de rând, în fața măreției Lui?
Marțea trecută, i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru sănătate, cu o bucurie și o recunoștință imensă. Miercuri, spital și perfuzii, degeaba, până când Dumnezeu a zis „atât”. Orice cuvânt zis, El îl aude și îi cântărește adevărul din el, greutatea lui. Dar îl aude și diavolul. Avem responsabilități pe care nu credem că le-avem, dar sunt.
În viața asta e important să nu renunți, să lupți cu tot ce ești în lupta bună. Când renunți, înseamnă că nu ești îndeajuns de bun pentru cer. Există circumstanțele din care numai călăuzirea Lui este utilă. Când nu o ai, ai un abis lângă tine din care nu poți ieși.
Dumnezeu are ultimul cuvânt. Tu tot ce ai e doar har.
