Doi oameni alergau ca să-și scape viața. Erau disperați; la un moment dat unul cade, celălalt se apropie repede și-l ridică după care încep din nou cursa pe viață și pe moarte.
Loviți, atacați, dar pe picioare, cazuți, dar neînfrânți. Unul din ei, probabil ești tu.
Diavolul ne vrea cu privirea în jos, la pământ, distruși, terminați. Dumnezeu ne dorește cu privirea în sus, nădăjduind, sperând, luptând.
Înfrânt ești doar când nu te mai ridici, crezând că nu ești bun, că se repetă de prea multe ori, că te-ai luptat și n-ai reușit. Cred că adevăratele victorii sunt acelea scoase din înfrângeri.
N-ai reușit azi? Nu-i nimic, încearcă încă o dată. Dumnezeu nu stinge o făclie fumegândă. Diavolul, da. Dacă poate. Pentru orice problemă există o soluție.
Greșeala nu înseamnă decât că n-ai reușit prin metoda pe care ai încercat-o.
Dar orice încercare care nu-L are ca ajutor pe Hristos este o greșeală. Sunt lucruri pe care nu le putem birui singuri.
Dacă ai căzut și te doare, suferi și te frămânți cum să ieși de acolo înseamnă că a venit timpul potrivit ca să experimentezi mâna întinsă a lui Dumnezeu.
O poți vedea doar când refuzi să te mai uiți la tine și începi să te uiți în sus. “Îmi ridic ochii spre munți, de unde-mi va veni ajutorul?” (Psalmul 121-1)
“La Tine îmi ridic ochii…” (Psalmul 123-1).
