Primul profet de pe pământ a fost Enoh, dar nu acesta e lucrul cel mai important din scurta lui biografie.
A umblat cu Dumnezeu de la 65 de ani, când i s-a născut un fiu, Metusala. Cei mai mulţi din noi ne începem umblarea cu Dumnezeu când ne moare câte un fiu, adică atunci când dau peste noi necazuri. El s-a dedicat cerului în momente de maximă bucurie şi Biblia zice că a umblat cu Dumnezeu 300 de ani după care a dispărut. Adică a fost inexistent faţă de lume dispărând câte puţin din ea, exact cum Michael Jackson a încercat să plece dintre noi, bucată cu bucată. Întâi nasul, apoi restul…
A înţeles că viaţa-i scurtă indiferent cât de lungă este. Şi atunci se trăia atât de mult încât patriarhul Iacov zicea la 120 de ani că zilele i-au fost scurte. Adam şi Abel au plecat primii la cer împreună cu Enoh, semn că Dumnezeu se grăbea să populeze cerul înainte ca Satana să îndoape iadul.
Ceea ce e cumplit de frumos în biografia lui Enoh este că a umblat 300 de ani cu Dumnezeu fără să se plictisească deşi avea timp berechet să-şi răcească dragostea dintâi, ca pe o supă uitată pe târnaţul casei în mijlocul lui decembrie.
Ne plictisim de oamenii ce ne sunt prieteni, soţii, fraţi, ne plictisim de bisericile unde L-am primit pe Hristos şi alergăm zăbăuci în căutarea bisericii perfecte, adică cea cu aer condiţionat, fără colectă, cu fotolii relaxante, cu grup de laudă şi închinare ce ne fac în 5 minute să sărim ca greierii din fotolii, cu predici scurte şi ceai la sfârşit.
Ne plictisim de obiectele ce ne înconjoară. Schimbăm maşinile deşi cea de anul trecut face aceeaşi treabă ca şi cea apărută anul acesta, ultimul model ce ne-a făcut să ne înnegrim ca cei din Congo-ul lui Adrian Năstase. Schimbăm mobila la doi ani şi asta înseamnă etajul patru, zbatere, smulgere, transpiraţie, nervi şi degete strivite. Hainele se demodează săptămânal şi totul capătă un aer de muzeu din care vrem să ieşim repede pentru că ne place mai mult în sala cu oglinzi deformate.
Ne plictisim de umblarea cu Dumnezeu. Părtăşia sfinţilor devine insuportabilă, Biblia obositoare, standardele chinuitor de sus ridicate, am încerca şi ceva nou, mai soft, mai uşor, măcar pentru un timp.
O familie pe care o cunosc bine, când i-am întrebat de ce nu mai vin la biserică, mi-au răspuns că s-au hotărât să-şi i-a un an de pauză, un fel de an sabatic pe dos din care ieşi mort şi formolizat.
Umblarea cu Dumnezeu e ca mersul pe bicicletă, când nu mai pedalezi cazi jos. De aceea Enoh e un exemplu de longevitate spirituală ce ar trebui urmat. Mai ales că noi trăim doar 70 de ani, nu-i chiar atât de mult de umblat cu Dumnezeu în comparaţie cu Enoh. Dacă nu putem face viaţa mai lungă, o putem face mai de calitate.
