Elisei „a ridicat mantaua lui Ilie, care a căzut de pe el. Apoi s-a întors şi s-a oprit pe malul Iordanului; a luat mantaua, căreia Ilie îi dăduse drumul, şi a lovit apele cu ea şi a zis: „Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?” Şi a lovit apele, care s-au despărţit într-o parte şi în alta şi Elisei a trecut. Fiii prorocilor care erau în faţa Ierihonului, când l-au văzut, au zis: „Duhul lui Ilie este peste Elisei”.” (2 Împăraţi 2:13-15).
Aceşti fii ai prorocilor nu erau oameni uşor de păcălit. Erau studenţi ai Scripturilor şi cunoşteau bine Biblia, şi de aceea ei ştiau ce însemna să fii un om uns. Ei au recunoscut că Elisei era cu adevărat un astfel de om – unul pe care stătea Duhul lui Dumnezeu.
Recunoaşterea acestui fapt nu a venit din ascultarea vreunei predici emoţionante pe care ar fi predicat-o Elisei sau ca urmare a unei mărturisiri spectaculoase pe care ar fi făcut-o el din propria experienţă. Nu. Numai când au văzut puterea prezentă în viaţa lui, când l-au văzut despărţind Iordanul la fel cum făcuse Ilie, au ajuns la concluzia că el fusese într-adevăr uns.
Ungerea Duhului Sfânt este absolut esenţială dacă vrem să îndeplinim toată voia lui Dumnezeu în slujirea noastră pentru El. Nu este suficient ca Duhul lui Dumnezeu să locuiască în noi. Trebuie să cunoaştem prezenţa Lui în noi prin putere. Chiar Isus Însuşi a avut nevoie să fie uns înainte ca El să poată împlini lucrarea Sa pământească (Matei 3:16; Vezi Faptele Apostolilor 10:38).
Dacă lucrarea noastră pentru Domnul se desfăşoară doar pentru că am reuşit să stabilim contactele corecte în America şi de aceea avem bani suficienţi să mergem şi să predicăm evanghelia şi să plătim evangheliştii noştri angajaţi, atunci ne pierdem vremea. De fapt, dacă există vreo justificare lumească pentru lucrarea noastră, putem la fel de bine să încheiem lucrarea creştină şi să ne angajăm într-o slujbă laică, pentru că străduinţele noastre nu pot împlini nimic pentru împărăţia lui Dumnezeu. Lucrarea noastră va trebui să aibă un aşa caracter încât, în afara puterii Duhului Sfânt, să nu existe nici o altă explicaţie pentru continuarea ei. Acesta este singurul tip de slujbă acceptat de Dumnezeu.
Există multă confuzie printre credincioşii de astăzi privind dovada reală a ungerii Duhului Sfânt. Dar reiese clar din acest incident al lui Elisei că dovada negreşită a ungerii este puterea.
Alte dovezi pot fi înşelătoare, însă nu aceasta.
M- ar trebui să luăm elocvenţa, exuberanţa emoţională, agitaţia sau zgomotul drept dovezi ale ungerii. Nu, nu este nici una din acestea, ci singură puterea. Putere este ceea ce Isus a primit când El Însuşi a fost uns (Faptele Apostolilor 10:38). Şi putere a fost ceea ce Isus le-a spus ucenicilor că vor primi când vor fi unşi: „…voi veţi primi putere când va veni Duhul Sfânt peste voi” (Faptele Apostolilor 1:8). N-ar putea fi mai clar, nu-i aşa? Nu vorbire în limbi limbi, nu exuberanţă, ci putere.
Când Pavel le-a scris creştinilor din Corint, care confundau vorbirea în limbi cu puterea Duhului Sfânt, le-a spus: „…voi veni în curând la voi şi voi vedea nu cuvântul ( nu doar o să ascult mărturiile şi mesajele voastre, fie într-o limbă cunoscută sau într-una necunoscută ), ci puterea (puterea reală din vieţile voastre). Căci împărăţia lui Dumnezeu (Duhul Sfânt) stă nu în cuvinte, ci în putere” (1 Cor. 4:19, 20 – parafrazat).
Deci, fraţi şi surori, niciodată n-ar trebui să fim mulţumiţi cu simplul fapt că putem vorbi bine sau că avem o mărturie minunată de relatat. Întrebarea care trebuie să ne-o punem este: Avem sau nu putere spirituală?
Predicile bine pregătite nu sunt un substitut pentru ungere, după cum nici o personalitate dinamică sau o mărturie spectaculoasă nu înlocuiesc puterea spirituală.
În acest timp al avansului ştiinţific, a devenit foarte uşor pentru noi, să depindem de mecanisme şi maşini electronice şi de diverse tipuri de ajutoare audio-video în locul Duhului Sfânt. Acolo unde invenţiile ştiinţei pot fi folosite pentru răspândirea evangheliei, în mod sigur trebuie să ne folosim de ele. Dar trebuie să fim prudenţi ca nu cumva, în mod total inconştient, dependenţa noastră să se mute de la Duhul Sfânt al lui Dumnezeu la aceste lucruri materiale.
Este destul de uşor să descoperim unde zace cu adevărat dependenţa noastră. Dacă Duhul Sfânt este acela de care depindem, atunci va trebui să mergem la Dumnezeu în rugăciune iar şi iar, recunoscându-ne lipsa totală de ajutorare fără El. Oare facem noi aceasta? Nu întreb dacă trecem printr-un proces pe care-l numim „rugăciune” ca să ne uşurăm conştiinţele. Ceea ce vreau să spune este: Ne întoarcem noi la Dumnezeu şi Îi căutăm Faţa cu seriozitate (cu post dacă e necesar) până când suntem siguri că Duhul Sfânt se aşează în noi, în putere, pentru lucrarea pe care El ne-a chemat s-o facem? Şi aceasta nu este o experienţă odată pentru totdeauna!
Dacă nu depindem de tehnologie, atunci poate că dependenţa noastră rezidă în bani. Mi s-a spus că, într-un anumit grup evanghelic din ţara noastră, e o competiţie printre lucrători care poate să strângă cele mai multe fonduri pentru grup. Când o organizaţie creştină degenerează la acest nivel, devine evident ce consideră ei a fi cele mai esenţiale lucruri în activitatea lor. Arată unde zace cu adevărat dependenţa lor. Banii sunt lucrul cu adevărat important, aşa că ei cerşesc şi roagă oamenii în întâlniri publice să le ofere bani, înainte de a le predica evanghelia. Ce ruşine! Şi-L poate imagina cineva pe Isus făcând aceasta? Şi cu toate acestea ei spun că-L reprezintă.
Dacă astfel de oameni şi-ar petrece măcar jumătate din timpul pe care-l petrec cerşind bani, strigând la Dumnezeu după puterea Duhului Sfânt, ar realiza infinit mai mult prin lucrările lor.
Să vă sugerez o întrebare pe care ne-o putem pune singuri ca să ne testăm dacă noi depindem de bani sau de ungerea Duhului. Am fi la fel de tulburaţi dacă Dumnezeu ar îndepărta ungerea din viaţa noastră aşa cum am fi dacă susţinătorii noştri financiari ne-ar reteza suportul financiar?
Tot astfel, suntem adesea mai nerăbdători să verificăm dacă am primit salariul lunar întreg, decât dacă ungerea lui Dumnezeu este sau nu peste noi. De ce se întâmplă aşa? Deoarece simţim că lucrarea creştină se poate desfăşura fără ungere, dar nu fără bani. Fie c-o spunem sau nu, acţiunile noastre trădează gândurile noastre cele mai ascunse.
Când ne comparăm cu biserica primară, ce vedem? Ei nu aveau mecanisme electronice care să-i ajute să predice evanghelia, nu aveau oameni de afaceri bogaţi care să-i susţină financiar şi nu beneficiau de nici o acceptare în cercurile sociale. Însă, cu toate acestea, ei au realizat lucruri măreţe pentru Dumnezeu, deoarece ei au avut un lucru care este cel mai esenţial, fără de care totul este fără valoare. Ei aveau ungerea cu Duhul Sfânt. De aceea ei reuşeau unde noi eşuăm de cele mai multe ori.
Ungerea cu Duhul Sfânt este nevoia cea mai acută a bisericii creştine şi a liderilor creştini de astăzi.
Şi aici mă refer la ungerea adevărată care aduce putere – nu contrafacerea ieftină cu care se laudă şi se mulţumesc mulţi astăzi.
Lucrarea lui Dumnezeu – lucrarea Lui reală – încă se face, ca în trecut, nu prin puterea electronică, nici prin puterea economică, ci prin puterea Duhului Său Sfânt (Zaharia 4:6).
Discernământul
Am menţionat deja unele dintre modalităţile subtile prin care Satan încearcă să păcălească lucrătorii creştini în aceste zile. Înşelătoriile lui par să fie în creştere, pe măsură ce întoarcerea Domnului nostru se apropie. Într-o astfel de zi, cât este de esenţial ca noi – în special aceia aflaţi în poziţii de conducere în biserica creştină – să avem darul discernerii, să distingem ce este cu adevărat de la Dumnezeu de ceea ce nu este, adevăratul de fals şi să distingem de asemenea care este scopul cel mai înalt al lui Dumnezeu pentru biserica Lui în zilele noastre.
Dar judecata limpede sau discernământul şi viziunea spirituală pot veni numai prin ungerea Duhului Sfânt. Ele nu vin prin iscusinţă sau inteligenţă omenească, nici prin pregătiri seminariste. Este plăcerea Tatălui să ascundă aceste lucruri de cei înţelepţi şi învăţaţi şi să le descopere pruncilor – acelora neajutoraţi care depind de El, făcându-ne să recunoaştem: „Doamne, deşi suntem iscusiţi în multe lucruri, suntem ignoranţi când este vorba de problemele spirituale”.
Ieremia, în timpul său, a avut discernământul de a vedea prin trezirea superficială, care a avut loc în Iuda în timpul domniei împăratului Iosia, şi a prorocit că Dumnezeu îşi va trimite poporul în Babilon. Ezechiel de asemenea a fost capabil să vadă cauzele reale datorită cărora Dumnezeu a trebuit să-şi trimită poporul în captivitatea Babiloniană. Motivul datorită căruia aceşti oameni au fost capabili să vadă ceea ce alţi predicatori profesionişti ai zilelor lor nu puteau vedea este tocmai acesta: Ieremia şi Ezechiel aveau ungerea lui Dumnezeu peste ei.
Cu foarte puţine excepţii, condiţiile din majoritatea bisericilor de astăzi sunt exact întocmai condiţiilor predominante în mijlocul poporului lui Dumnezeu din zilele captivităţii Babiloniene. Într-un astfel de timp, avem nevoie de oameni cu viziune spirituală; şi dacă liderilor din poporul lui Dumnezeu le lipseşte viziunea spirituală în această oră crucială, poporul în mod sigur se va dezintegra (Proverbe 29:18).
Oh, ce nevoie disperată avem de ungerea Duhului Sfânt. Astăzi, este într- adevăr elementul fundamental lucrării noastre în via Domnului.
Numele lui Isus
Citim că Elisei a lovit apele Iordanului cu mantaua lui Ilie. Dacă ne gândim la Ilie ca la un caracter al lui Hristos înălţat la cer şi la Elisei ca la un caracter al bisericii lăsată în spate pe pământ, ca să ducă mai departe lucrarea Lui, atunci mantaua lui Ilie trebuie să fie o imagine a Numelui Domnului Isus Hristos pe care El L-a încredinţat bisericii Lui. Isus ne-a dat autoritatea să-I folosim Numele pentru a îndepărta obstacolele din calea noastră, întocmai cum Elisei a folosit mantaua pentru a-şi croi drum prin Râul Iordan.
Totuşi, nu este doar o chestiune de repetare a Numelui ca şi cum ar fi o formulă magică. Mulţi folosesc Numele Lui în acest mod, dar nu se întâmplă nimic. Nu are loc nici o manifestare de putere şi nici o mutare a munţilor care blocheză drumul.
Ghehazi a luat odată bastonul lui Elisei şi, sub instrucţiunile acestuia, l-a aşezat pe un copil mort. Poate că a şi strigat atunci într-o manieră autoritară:
„În Numele Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov, scoală-te din morţi”. Dar nu s-a întâmplat nimic.
Dumnezeu nu ascultă doar la vorbele pe care le spune un om. El se uită la inimă. Puterea cuvintelor depinde de tipul de om care le foloseşte. Dumnezeu ştia că inima lui Ghehazi nu era axată pe slava lui Dumnezeu, ci pe lume şi pe câştigul personal.
Inima lui Elisei era diferită. El căuta numai slava lui Dumnezeu şi de aceea Dumnezeu I-a putut încredinţa lui autoritatea Sa. Aşadar, când Elisei s-a rugat, copilul mort s-a ridicat imediat. Când a lovit apele Iordanului cu mantaua, s-au despărţit în două.
Am întâlnit oameni care folosesc Numele lui Isus şi continuă să-L repete (uneori cu cea mai ridicată voce) dar nu se întâmplă nimic. Ei mi-au amintit de profeţii lui Baal care au strigat şi au ţipat pe Muntele Carmel. Împărăţia lui Dumnezeu nu se manifestă în cuvinte simple (nu contează cât sunt de strident sau autoritar spuse), ci în putere. Dacă Elisei n-ar fi fost un om uns, ar fi putut lovi apele cu mantaua cât de tare ar fi dorit, însă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ar fi fost doar o pierdere de timp şi energie! Într-adevăr, ungerea Duhului este esenţială dacă e să folosim Numele lui Isus cu putere reală.
În Faptele Apostolilor capitolul 3, îl găsim pe Petru folosind Numele lui Isus; puterea lui Dumnezeu s-a manifestat. Ologul din naştere a început să meargă. A fost o minune aşa de evidentă încât nimeni nu trebuia să meargă încoace şi încolo să arate oamenilor rapoartele medicale, ca să-i convingă că fusese vindecat. Nu era nimic nesigur sau dubios în legătură cu acea minune. Nu a rămas nici o îndoială în mintea nimănui dacă a avut sau nu loc minunea cu adevărat – cum se întâmplă atât de des cu „minunile” forjate de unii vindecători ai zilelor noastre!
Îi găsim pe ucenici, în toată cartea Faptele Apostolilor, folosind Numele lui Isus iar şi iar ca să îndepărteze fiecare obstacol din calea împlinirii scopurilor lui Dumnezeu. Ei cunoşteau cu adevărat ungerea. Şi de aceea Faptele Apostolilor se termină cu cuvintele „fără nici o piedică”. Porţile iadului nu puteau sta împotriva unei biserici atât de puternice.
* fragment din cartea „Oamenii necesari Lui Dumnezeu” de Zac Ponnen
