Una din expresiile des folosite pentru a descrie situații extraordinare, spectaculoase sau incredibile este aceasta: „viața bate filmul”, expresie care vrea să sublinieze faptul că, oricât de inventivi ar fi scenariștii și regizorii de filme, viața, prin complexitatea ei, generează situații mult mai „tari” decât scenariile pe care aceștia sunt capabili să le creeze cu toate efectele speciale pe are le au la dispoziție. E o expresie folosită pentru a descrie situații extraordinare.
Ei bine, azi meditam la unele cazuri consiliate, apoi citeam despre cazul mediatizat al copiilor confiscați de autorități în Norvegia și mi-a venit în gând să compar viața cu filmul. Când am adăugat recentele atentate, care parcă se țin lanț, în discuție, chiar am impresia că privesc la un film continuu și mă întrebam: Oare viața bate filmul sau filmul ne trasează viața?
Hai să facem un tablou sumar. Oameni pe străzi speriați, pe lângă ei soldați înarmați până în dinți și dotați cu sisteme pe care nici nu le putem percepe de complexe ce sunt. Adăugăm urmărirea și spionajul aproape de perfecție, care a reușit să știe ce anume a discutat acel cetățean ungur cu prietenii săi la el acasă. Adăugăm stare de alertă teroristă, copii confiscați, imigranți care hălăduiesc prin Europa în pribegie și care nu sunt primiți, dar nici acasă nu mai sunt acceptați. Adăugăm drogurile care se procură așa de ușor, chiar pe lângă liceele din lume. Mai punem promovarea sexualității, rata mare de persoane care cred că identitatea lor e una homosexuală sau care habar nu au ce gen sunt. Dacă mai vorbim de sisteme de monitorizare a agriculturii din satelit, menite să identifice toate suprafeţele cultivate din țară și să estimeze cantitatea de cereale pe care o vor recolta oamenii. Dacă adăugăm și telefoane super-deștepte, computere care au puteri de neimaginat, roboți pe post de soldați, medicamente ciudate, mașini fără șofer, case inteligente și o mie de alte lucruri, vedem că seamănă mult cu scenariile filmelor văzute până acum.
Toată viața actuală, a fost prezentă în filme înainte de a fi trăită. Avem o senzație de deja vu, senzația că trăim în filme și nu în realitate. Oare de ce? Oare nu cumva toată realitatea actuală e fabricată? Oare nu trăim ceea ce vor alții să trăim? O viață artificială, trasată, desenată dinainte? Oare toate filmele create până acum nu sunt de fapt parte a unei formări și educări? Oare viața bate filmul sau filmul bate viața?
Cred că omenirea în într-un matrix, pe care cineva îl controlează. Suntem parte a unor sisteme care ne fură adevărata viață și ne pune să ne consumăm energia, timpul și viața în folosul lor, fără ca în schimb să ne ofere minimă satisfacție. Ne-am depărtat de conceptul de Dumnezeu, considerându-l depășit, vechi, bătrânesc dar nu avem nici o problemă în a trăi în falsitatea unei vieți care nu este a noastră. Alergăm zilnic către lucruri care nu ne dau satisfacții, ne aruncăm sleiți de putere în vâltoarea vieții zi de zi și suntem extenuați, obosiți și hămesiți sufletește. Putin, foarte puțin timp mai facem ceea ce ne place să facem. Cea mai mare parte a timpului, facem ceea ce suntem obligați să facem.
Nu ne mai place viața, sondajele arată că satisfacția vieții a scăzut dramatic. Ne credem mai inteligenți, mai tehnologizați, folosim mașinării care ne reduce cantitatea de muncă fizică dar psihic suntem legume. De ce? De ce atât de mulți oameni spun că trăiesc o viață pe care nu și-o doresc? De ce am pierdut contactul cu creația și cu Creatorul? Oare nu intenționat cineva ne desenează o cușcă în care ar trebui să fim liberi să trăim?
Viața bate filmul? Nu, nu cred. Cred mai degrabă că viața actuală a omenirii e bătută rău de film. Ni se crează scenarii care ne sunt scrise în minte prin media și pe care le trăim mai apoi. Suntem păcăliți să acceptăm o situație fabricată ca și realitate. Ni se spune doar ce trebuie să știm, ni se prezintă doar frânturi de realitate așezate într-un tablou hidos. Ni se cere să ne supunem sistemelor și să le considerăm dumnezei, să ne încredințăm lor tot ce avem.
Realitatea o poate descoperi doar omul care trăiește în comuniune cu Dumnezeu. Nu mai putem percepe realitatea cu capacitățile noastre, avem nevoie de lumină, de capacitate de discernământ, de înțelepciune divină pentru a înțelege ce e cu noi pe aici, pentru a putea evada din matrixul în care trăim.
