Decembrie, una dintre lunile mele preferate. Poate datorită faptului că e începutul iernii, că aștepți cu drag prima ninsoare și aprinderea luminițelor ce marchează deschiderea sărbătorilor. Poate datorită faptului că lumea intră într-o atmosferă mai fastuoasă iar oamenii încearcă să fie mai buni, parcă amintindu-și de Isus și de ce înseamnă de fapt să fii om. Sau poate datorită colindelor ce ne încălzesc sufletul și ne amintesc ce s-a întâmplat acum mult timp în Betleem.
M-am gândit la toate aceste lucruri, le-am creionat cumva în mintea mea, însă ieri am mai remarcat ceva. Trece anul. 2018 chiar se sfârșește. 2018 e anul care începe încet să plece și nu se va mai întoarce înapoi, nici el, nici toate momentele care ți-au fost oferite. Ai avut uși deschise de care nu ai profitat? Acolo au rămas. Au fost oameni pe care ai avut oportunitatea să îi iubești? Vise pe care ai căutat să le aduci la viață?
Știi, tot ce ai făcut în acest an, a rămas făcut, iar tot ce nu ai apucat să faci, a rămas nefăcut. Oare chiar au meritat lucrurile în care ți-ai investit timpul, banii și sufletul? Oare în 2018 ai trăit chiar viața pe care dorești să o trăiești?
Noi, oamenii, de cele mai multe ori suntem pe grabă și folosim această frază: nu am timp. De fapt, avem timp. Doar că avem timp numai pentru ce dorim. Este surprinzător cum nu avem timp să punem mâna pe un telefon, să ne sunăm părinții, bunicii, prietenii, dar avem mereu timp pentru un serial sau pentru stat pe Facebook și Instagram.
Este surprinzător cum nu avem timp să ne rugăm dar avem timp să îi vorbim de rău pe alții. Cum nu avem timp să mulțumim, dar avem timp să criticăm. Cum nu avem timp să ieșim în oraș cu cineva sau să citim o carte, dar avem timp să facem tot felul de lucruri care nu sunt deloc valoroase.
Au trecut 24 de ani din viața mea pe care nu am să îi recapăt niciodată înapoi. Toate zilele pe care le-am pierdut stând supărată, nervoasă, îmbufnată. Toate momentele în care am stat prea serioasă, sunt pierdute. Nu mă mai pot întoarce la ele.
Toții oamenii care au fost în viața mea cândva, au avut un timp al lor, un moment cheie în care au fost acolo. Am făcut tot ce am putut pentru ei? Am iubit, am iertat, am râs?
Nu știu despre tine, dar eu nu am trăit din plin. De multe ori m-am trezit printre ruine, târându-mă prin ceea ce noi numim viață. Însă acum, acum doresc să trăiesc din plin. Ce înseamnă asta? Înseamnă că fiecare secundă contează. Înseamnă că fiecare om pe care îl întâlnești e prețios. Înseamnă că fiecare oportunitate care ți se ivește trebuie luată. Înseamnă că fiecare zi își are misiunea ei și tu ești omul potrivit la locul potrivit. Înseamnă că viața e mai mult decât o monotonie zilnică fără sens. Mai mult decât a pierde timpul în fața unui ecran.
Viața e despre scop, despre vise, despre cine ești tu și ce ai de făcut atâta timp cât încă ești. Viața e despre acel Isus pe care îl vom sărbători în curând, despre ce a făcut El pentru noi toți și despre cum dorește să ne învețe să iubim și să fim mulțumiți cu ce avem. Viața e călătoria de aici, pe care o parcurgem în drumul nostru spre cer, spre Dumnezeu. Și contează, contează ce facem cu ea.
Viața e aici și acum și e atât de prețioasă încât tot aurul din lume nu ar putea să o cumpere. Întrebarea e cât valorează viața ta pentru tine? Nu, nu spune nimic. Răspunsul ți-l vei da tu singur atunci când te vei uita la modul în care îți petreci timpul.
