Atunci când vorbim despre viață și moarte trebuie să remarcăm două lucruri foarte importante:
1. Viața ne pune în fața responsabilităților.
2. Moartea ne pune în fața judecății lui Dumnezeu.
Responsabilitățile vieții sunt de natură personală, familială, spirituală, intelectuală, profesională, socială, caritabilă… Asumarea responsabilităților spirituale conduc la mântuirea sufletului și la viața eternă. ,,Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tututor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască…” (Fapte 17:30)
Suntem responsabili să ne pocăim de păcatele pe care le-am făcut, și să ne lăsăm de ele. Suntem responsabili să ne sfințim, să ne schimbăm stilul de viață, trăind în puritate. Suntem responsabili să-L slujim pe Dumnezeu și în numele Său să-i slujim pe oameni, pe toți oamenii. Sunt responsabili de familia noastră, de tovarășul de viață, de copii și nepoți. Suntem responsabili de lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ, din biserică. Oricât de lungă și frumoasă ar fi viața, omul este trecător și prin moarte se îndreaptă spre veșnicie.
Moartea ne pune în fața judecății — ,,După cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27). Dovada că Dumnezeu ne este Tată, Domn și Stăpân se reflectă în asumarea responsabilităților vieții. Rasplata trimisă de Dumnezeu va fi făcută cu precizie, după dreptate.
Judecata ne confruntă cu răsplata sau cu pedeapsa — ,,Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:14).
Răsplata judecății ne oferă viața veșnică — ,,În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate” (Ev. 11:13-16).
Poți trăi în viața umană fără credință, fără pocaință, fără caracter duhovnicesc și fără slujire, dar nu poți merge în viața veșnică fără toate acestea.
