Îmbrăcaţi în reverende, cu mitrele pe cap şi cu bărbile sfătoase odihnindu-se pe piept, fariseii răspândeau în jurul lor un iz de sfinţenie. Umblau pe străzile Ierusalimului purtând într-o mână toiagul pastoral, iar în cealaltă piatra ispăşitoare pentru călcătorii de Lege. Se socoteau fără vină, iar pe toţi ceilalţi îi considerau vinovaţi.
Aşa se face că într-o dimineaţă, fariseii oripilaţi au pus mâna pe o femeie de moravuri uşoare şi au dus-o la Isus să o judece. Huiduită şi scuipată, cu mâinile adânc înfipte în părul ei, ,,vinovaţii fără vină cer să se facă lumină”.
L-au pus pe Isus într-o situaţie fără scăpare… Dacă spunea s-o ierte, călca Legea lui Moise. Or, El a venit să împlinească Legea, nu să o strice. Dacă zicea s-o mierlească, se puteau folosi de acest pretext pentru a-L acuza de uzurparea autorităţii Romei, care pe vremea aceea îşi rezerva jurisdicţia în cazuri de pedeapsă cu moartea. Un caz fără ieşire…
Fariseii au venit la Isus cu păcatele femeii, or la Isus nu poţi veni decât cu păcatele tale. Când toţi arătau cu degetele spre femeie, Isus arăta cu degetul spre ei spunându-le că cine este fără păcat, acela să arunce primul cu piatra. Toţi s-au simţit mustraţi în cuget, dar au plecat… le-a fost greu să accepte că sunt vinovaţi.
Cea mai mare tragedie nu este că eşti păcătos, toţi suntem. Marea tragedie este să nu recunoşti că eşti păcătos şi să-ţi ceri iertare.
Cei ce se socoteau fără vină au plecat de la Isus vinovaţi, iar cea socotită vinovată a plecat fără vină. Acum e rândul tău…
