Moștenirea creștină personală nu avea prezent. Am crescut într-o biserică în care trecutul revenea obsedant pentru a avea motiv de lacrimă, iar viitorul avea culori incerte. Bucurie, după necazul cel mare.
Moștenirea românească iar nu are prezent. Admiratorul lui Budha, poetul nostru național Mihai Eminescu, a sintetizat ce credem despre conjugarea timpului ”La trecutu-ți mare, mare viitor”. Iar lipsește prezentul.
Priviți de pe lună suntem cel mai escatologic neam. Stăm și așteptăm. Mai mult stăm.
Puțini din noi mai trăiesc în ziua de astăzi, dar luăm măsuri pentru a trăi altădată…
Camus zicea că adevărata generozitate față de viitor constă în a dărui totul prezentului. Dar Camus e francez.
Hristos zice să trăim ziua de azi cu necazul aferent. S-o trăim, nu s-o murim.
David ne aduce aminte că și ziua de azi e făcută tot de Dumnezeu, deci să ne bucurăm, să ne veselim, să muncim, să sperăm. Mai ales că ne așteaptă curând ieșirea din timp… Când nimeni nu va mai avea trecut și viitor. Ci doar veșnicie…
