În casa de poposire nu era loc pentru El. Nu e de mirare. Pentru El nu prea e loc niciodată. Dar se găsește loc pentru ură, răutate, egoism, plăceri și bani. Crăciunul pare o sărbătoare frumoasă, dar acompaniată de lăcomie, petreceri și distracții devine doar o zi de petrecere.
De Crăciun n-avem voie să uităm de Pruncul născut într-o iesle, la Betleem. Nașterea Lui a determinat nașterea noastră nouă, viața noastră nouă, perspectiva noastră nouă. La El se vine încărcat. Unii cu daruri, alții cu păcate dar niciodată nu te duci la Hristos cu mâna goală. El șterge ce este rău și binecuvântează ce este frumos.
Pământul Lui, țara Lui, oamenii Lui, n-a fost primit, El Rege, noi pioni, umblăm să ne transformăm ca pe tabla de șah. Rege nu putem fi pentru că este Unul Singur. Totuși, oridecâteori Îi spunem Lui Isus că nu are loc, ne transformăm în propriul nostru rege, stăpânii propriei noastre ființe. Atunci, sărbătoarea zilei Lui se transformă în sărbătoarea zilei noastre.
Ciudat este cum unii oameni sărbătoresc Crăciunul fără pic de aducere aminte a lui Isus. O sărbătoare fără sărbătorit e doar o petrecere. Putem mânca bunătăți, putem avea liniște, putem fi împreună cu familia, dar toate acestea fără Isus sunt doar un eveniment oarecare.
Câteodată, loc nu este pentru Isus nici în biserică, nu e loc de noi. Sunt oameni care vor să facă totul când deja isus a făcut totul. El a zis să învățăm de la El blandețea și smerenia. Aceste calități dumnezeiești le vedem de când s-a născut în iesle.
Nu ne place să învățăm, am vrea doar să acumulăm. Învățarea presupune acțiune, timp și dorință. Moise a fost blând după zeci de ani în care a fost dur. Când ești smerit, ești gata să înveți, până atunci tu știi mai bine ca alții.
Să învățăm să spunem “da” lui Isus e o provocare. În han nu era loc, Irod nu a vrut să aibă de-a face cu El, cărturarii s-au tulburat și nu au vrut să meargă la El și nici Ierusalimul nu L-a vrut.
Să-L dorim pe El, mai mult decât Crăciunul…
