”Maniati-va si nu pacatuiti! Sa nu apuna soarele peste mania voastra.” (Efeseni 4:26)
Dificultatea acestui text rezida in insasi formularea lui. Varianta Cornilescu – ca de altfel si varianta KJV – ne lasa sa intelegem ca putem sa ne maniem, cel putin pana la apusul soarelui, cand problema care a cauzat mania ar trebui sa se rezolve. NIV traduce ”In your anger do not sin” ( In mania ta nu pacatui ) si reda ideea ca daca ne-am maniat – un sentiment interior comun tuturor fiintelor vii – sa nu pacatuim si mai grav deschizandu-ne gura. Cuvintele pe care le vom rosti in mania noastra le vom lua cu greu inapoi.
Este tolerata mania interioara, dar condamnata exteriorizarea ei?
Domnul Isus Hristos ne spune – Matei 5:21 – 22 – ca oricine se manie pe fratele sau este un ucigas, iar cine exteriorizeaza mania, prin cuvinte dispretuitorare si jignitoare va cadea sub pedeapsa focului gheenei. Nu doar ca nu avem voie sa rostim injurii, dar nici sentimentul de manie nejustificata – excludem din ecuatie mania sfanta, indreptata impotriva pacatului si a nedreptatii – nu are ce cauta in inima credinciosului.
Pavel, pe de alta parte, pare sa se contrazica in propria argumentatie. In Efeseni 4:31 el anuleaza ceea ce tocmai enuntase in veresetul 26. De data aceasta el nu mai tolereaza mania, pana la apusul soarelui, ci ne spune ca ”…orice manie…sa piara din mijlocul vostru.” In punctul acesta nu suntem inca lamuriti daca ne putem mania ori ba.
Solutia, cred eu, se afla in completarea pe care Pavel o aduce in versetul 25 afirmatiei ”Maniati-va si nu pacatuiti”. Si imediat urmeaza solutia problemei: ”Sa nu apuna soarele peste mania voastra.” Propozitia aceasta nu trebuie interpretata literal. Ce am face atunci cu cei care se manie dupa apusul soarelui? Daca interpretam literal aceasta afirmatie, atunci un individ care se manie la ora 8h00 AM este mult mai avatajat decat cel care se manie la ora 8h00 PM, pentru ca cel din urma mai are doar cateva minute pentru a-si rezolva problema, pe cand primul are la dispozitie toata ziua pentru a se calma si pentru a se pocai. Ar fi cam aceeasi situatia in care se afla un gurmand care vrea si el, saracul, sa posteasca si atunci mananca bine la ora 11h30 PM ca sa intre in ziua de post – care incepe la ora 12 noaptea, nu? – cu burta plina si sa nu sufere prea mult de foame.
Apusul soarelui reprezinta sfarsitul unei etape si inceputul alteia noi. Bunaoara, sfarsitul luminii si inceputul intunericului. Iar pentru ca inceputul unei noi etape este iminent, problema maniei trebuie rezolvata imediat, pentru ca noi nu avem niciun mijloc de a controla clipa urmatoare, cand am putea intra in intunericul mortii. Mania nejustificata stinge lumina Duhului din noi si atunci ii dam prilej diavolului (v27) sa aduca intunericul peste viata noastra. In felul acesta el isi va instaura in noi domnia amaraciunii, a strigarii, a rautatii si a urii. Nu apusul soarelui fizic este avut in vedere aici, ci apusul luminii Duhului, care poate fi stinsa (apusa!) prin persistarea in manie.
Solutia? Versetul 32: ”…fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos.”
Este aproape imposibil sa nu ne maniem. Dar daca ne-am maniat, imediat sa oferim bunatate si iertare, pentru a ramane mereu in lumina si pentru a urma pilda lui Dumnezeu, care ne-a iertat neconditionat si cu o generozitate inimaginabila.
