Atunci când vorbim despre pregătirea pentru căsătorie, trebuie să menţionăm faptul că din anumite motive sunt şi persoane care nu se vor căsători niciodată. Aceste persoane se numesc celibatari.
I. De ce există persoane care nu se căsătoresc?
Mântuitorul oferă trei răspunsuri: „Fiindcă sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele maicii lor, sunt fameni care au fost făcuţi fameni de oameni şi sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta să-l primească.” (Mat. 19:12).
1. Există oameni care se nasc cu incapacitatea biologică de a se căsători.
2. Sunt oameni care în timpul vieţii lor, anumite persoane sau împrejurări i-au făcut incapabili să se căsătorească.
3. Alții au ales în mod personal să nu casatorească sau au ales în mod personal să renunţe la capacitatea de a se căsători.
A. Posibile reacţii negative în viaţa celibatarilor:
1. Adversitatea, sentimente negative faţă de genul opus.
2. Frustrarea, manifestarea invidiei faţă de persoanele căsătorite.
3. Singurătatea, simţământul dureros că este exclus d.p.d.v. social.
4. Inutilitatea, viaţă lipsită de semnificaţie.
5. Subaprecierea oficiului căsătoriei, prezentând căsătoria ca pe un moft.
6. Dezvoltarea unui complex de inferioritate, încearcând sentimentul de inferioritate prin comparaţia cu oamenii căsătoriţi.
7. Lipsa unui scop concret în viaţă, nefiind motivat să facă ceva special.
B. Posibile avantaje pentru celibatari:
1. Libertate, neavând responsabilităţile unei familii (exemplul Domnului)
2. Disponibilitate, având mai mult timp să se angajeze în slujirea oamenilor: „Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului” (1 Cor. 7:32).
3. Posibilitate, având cheltuieli mai mici decât o familie cu copii, poate investi mai mult în Împăratăţia lui Dumnezeu (exemplul lui Pavel)
4. Flexibilitate, neavând obligaţii familiale, poate lipsa mai mult de acasă.
II. De ce este necesară căsătoria?
1. Dumnezeu a proiectat căsătoria: „Dumnezeu L-a făcut pe om după chipul Său, parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” (Gen. 1:27).
2. Adam a simţit nevoia unui tovarăş de viaţă: „dar pentru om nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească” (Gen. 2:20).
3. Căsătoria este principiu, celibatul este excepție: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” (Gen. 2:18).
4. Nevoia omului pentru relaţia intimă: „Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre.” (1 Cor. 7:5)
5. Nevoia speciei umane: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Geneza 1:28)
6. Excelenţa unităţii umane: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.” (Gen. 2:24)
7. Un proces de instruire şi formare a caracterului: „Tot aşa, nevestelor, fiţi şi voi… Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi…” (1 Petru 3:1, 7)
8. Viaţa este mai uşoară în doi: „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice” (Ecl. 4:9-10).
Aceasta înseamnă că orice om are dreptul să iubească o singură persoană, de gen opus, sub condiţia acceptării să îmbătrânească alături de ea.