La 1 mai 1939, la București, a fost prima manifestare oficială din România cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Muncitorii au mărșăluit cu mâinile ridicate precum romanii ca să satisfacă orgoliul lui Carol al II-lea. Nevoile lor oricum erau lăsate pe planul al doilea.
Astăzi, 1 mai a devenit o altă zi liberă exploatată la maxim de cei care vor să se îmbogățească. Bani în plus cheltuiți pe mâncare, oferte la pensiuni, ba chiar magazine deschise. Pe lângă ele, mai apar și biserici cu program “muncitoresc”, dar din păcate, nimeni nu se înghesuie.
Mai degrabă oamenii s-ar duce la grătar decât la biserică. Probabil sunt mai siguri că la grătar primesc mâncarea pe care o doresc ei. Pentru suflet, au timp, zic ei, dar nu și Domnul.
Alții sărbătoresc 1 mai prin muncă. Profită de încă o zi liberă legiferată ca să mai bată un cui, să mai repare un gard sau să mai câștige un ban în plus plătit dublu.
Psalmistul David spune că e ferice de oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui, pentru că atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, ești fericit și-ți merge bine.
Mulți oameni se bucură de ce-au muncit doar câteva zile, până când văd că ce au avut s-a dus repede pe apa sâmbetei. Mai câștigat ești dacă Îl alegi pe Dumnezeu pentru că ești fericit. Când Îl alegi pe El lucrul mâinilor tale propășește.
Cred că pentru creștini, 1 mai ar trebui să fie duminica sau în orice zi aleg ei din cele șapte ale săptămânii. Dumnezeu s- a odihnit, odihniți-vă și voi o zi. De stors, oricum are grijă pământul să ne stoarcă.
Investiți în suflete dacă vreți afaceri bune. Ecoul va răsuna și dincolo.
Dumnezeu nu ne va întreba cât am muncit pentru noi ci cât am dat pentru El.
