A fost ziua Unirii Principatelor. Dar oamenii sunt mai preocupați de ruși. Se zice că de acolo vine frigul. Cert e că fiecare zi ce trece ne apropie mai mult de Isus. Fiecare zi ce trece ar trebui să ne unească mai mult cu cerul și să ne despartă mai mult de pământ.
Dar oare se întâmplă asta? Ne unește? Ne desparte? Unii nici măcar nu știu ce să mai creadă. Luptele noastre de acum sunt cu noi înșine, când eu-l încearcă să cucerească pământul, Duhul Sfânt ne vrea pregătiți și unși cu har.
N-avem unde să ne ducem aici. Pământul a fost unit la vremea lui, hotarele la fel. Dar unirea cu Hristos înseamnă asigurare pentru veșnicie. Oamenii azi unesc și mâine despart, dar ce unește Dumnezeu are ecou în veșnicie.
Chemarea de azi este pentru ca să fim atașați de El. Despărțiți de Hristos n-avem cu ce să răzbim. Atașați de El ne asigurăm că nu suntem lăsați. Vești de războaie, foamete și ciumi. Cam așa ne prezenta Dumnezeu ultima clipă de omenire. Le avem pe toate azi. Mâine ești gata?
Sunt clipe în care lumea pare că merge schiopătând. Noi facem aceiași pași? Suntem afectați de handicapul ei sau pașii noștrii au un drum spre eternul în lumină?
E timpul să ne unim cu Dumnezeu, cu Viața și cu veșnicia ei. De moarte oricum suntem înconjurați în fiecare zi.
Suntem oameni cu datorii plătite de Însuși Cel la care eram datori. Dar bunul simț ne face încă datori Lui. Să facem ce putem să Îi fim plăcuți, mai ales acum, că finalul e aproape…
