Noi nu suntem ai noștri, ci ai Lui! Acest fapt a luat ființă în momentul când am devenit o făptură nouă în Hristos și nu mai trăim pentru noi înșine. Mărturia noastră a devenit, „Am fost pierdut odată, dar acum sunt găsit. Îmi supun viața în mod continuu Lui.”
În Ioan 7 citim că Isus nu a călătorit în afara limitelor Galileei pentru că iudeii căutau să Îl omoare. Cu toate acestea, sărbătoarea corturilor se apropia iar frații Lui au dorit ca El să meargă împreună cu ei în Iudeea, pentru ca Isus să fie recunoscut și să se arate lumii. Isus le-a răspuns, „Suiţi-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea” (versetul 8).
Însă, după aceea, ceva curios are loc în acest episod din viața lui Isus. Chiar în următoarele versete spune: „După ce s-au suit fraţii Lui la praznic, S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns (Ioan 7:10). De ce Isus a spus că nu se duce — apoi decide să plece? Evident, El a auzit de la Tatăl. Acum El le spune fraților lui: „Nu Mi s-a împlinit încă vremea” și apoi, peste o oră sau o zi, sau poate o clipă mai târziu, Tatăl Îi spune, „Acesta este timpul potrivit, vremea potrivită, circumstanțele potrivite. Du-te!”
De multe ori doresc să iau propriile decizii în viață decât să mă supun căilor lui Dumnezeu. Suntem chemați să depindem de El, să căutăm călăuzirea Lui, să așteptăm îndrumarea Lui pentru deciziile majore din viața noastră. Dar făcând asta ne poate face să simțim ca și cum viața noastră este îngrădită. Uneori de-a lungul anilor i-am spus soției, „Câteodată aș dori ca să nu trebuiască să mă consult cu Dumnezeu în legătură cu asta.” De fapt am invidiat pe cei care aplicau pentru locuri de muncă dacă le doreau sau doar le alegeau și se mutau unde doreau pentru a locui în altă parte.
Nu cred că sunt singur când am astfel de gânduri. A asculta de Dumnezeu și a ne supune viețile voii Lui și călăuzirii Lui este un sacrificiu dar beneficiile sunt nenumărate. A ne ține inimile aliniate cu inima Lui ne dă putere pentru orice.
