Doctore, sunt slăbit! Simt un gol în ființa mea ce îmi sfâșie sufletul. Mi-am irosit toată viața pe lucruri ce nu Te-au onorat, Doctore.
Mi-am petrecut dimineți la rand uitându-mă pe geam și nu vedeam decât un cer cenușiu. Îmi șopteam încet: “M-am îmbolnăvit!”.
Pleoapele mi s-au îngreunat de tristețe, iar ochii mei văd numai suferința.
Buzele mele de mult nu s-au mai întins într-un zâmbet.
Am și acum, pe umeri, cicatrici și vânătăi de la atâtea pacate. Ele m-au gârbovit. Le-am cărat după mine atât de mult timp…
Tălpile mele sunt arse de la cărarea încinsă și îngustă pe care am umblat de atâtea ori.
Nici oglinda nu-mi mai zâmbește. Propria-mi umbră nu mă mai recunoaște. Parcă nu-i a mea!
Pe părul meu s-au așternut îngrijorări și necazuri.
Uite, mâinile mele sunt aspre de la jugul lumii pe care l-am cărat atâția ani.
În fiecare zi am un sentiment de iarna în suflet și parca soarele a plecat într-o altă galaxie. Ce pot să fac?
Am încercat să trăiesc după rețeta prescrisă de Tine, dar credința mea a fost slabă și m-am îmbolnăvit. Am cheltuit atâția ani pe lucruri nesănătoase și nu m-am bucurat de valoarea pe care o am în ochii Tăi. Am luat atâtea “medicamente” să mă apropii de Tine, dar fără de folos.
Dar Doctore.. am decis, voi lăsa ca firea mea pământească să moară, ca să pot învia cu Tine.
