Naşterea Domnului Isus este descrisă cel mai bine prin aceste cuvinte ale apostolului Pavel: „Când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit…” (Tit 3:4-5).
Cuvântul cheie este „elifane” (de aici „epifanie”), care înseamnă s-a arătat, s-a manifestat, s-a făcut vizibilă prin Fiul Său care S-a întrupat prin Fecioara Maria. Marea bunătate a lui Dumnezeu şi imensa lui iubire s-au manifestat prin umilinţă, prin coborârea în locul cel mai de jos că să ne ridice – chiar şi pe cei mai căzuţi – la înălţimea cerului şi a veşniciei.
I. Bunătatea şi dragostea s-au înduioşat de mizeria noastră şi s-au întrupat că să ne îmbrace în slavă cerească. Gândiţi-va la sărbătoarea naşterii Domnului Isus ca la ziua când au devenit vizibile bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu.
Dar, mare atenţie! Domnul Isus n-a venit numai să ne scape de păcat şi de condamnare. El a venit ca să ne facă altceva decât ceea ce suntem fără El.
El S-a făcut ce suntem noi ca să ne facă şi pe noi ceea ce este El! Adică fii de Dumnezeu! Dar nu numai ce este El, ci şi cum este El! Dacă El este bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu, înseamnă că El a venit să ne facă şi pe noi, efectiv, realmente, oameni buni şi plini de dragoste!
Răutatea şi ura (opusele bunătăţii şi iubirii) produc nefericire (vezi Isaia 57:20-21). Un om plin de răutate şi de ură nu poate fi fericit! Fericirea stă în bunătate şi în dragoste. Aşadar, fericirea noastră depinde de transformarea noastră: dacă vrei să fii fericit trebuie să fii curat la suflet, să fii bun şi să fii plin de iubire!
III. Scopul naşterii Domnului Isus este fericirea noastră. De aceea predica Domnului Isus începe cu lucrurile care îl fac pe om fericit (Matei 5).
Sărbătoarea naşterii Lui este sărbătoarea fericirii noastre dacă El reuşeşte să ne facă buni şi iubitori. Pavel scrie că „bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă” (Rom.2:4). Pocăinţă – metanoia – înseamnă schimbarea felului de a gândi şi de a fi.
Cheia acţiunii lui Dumnezeu la naşterea Fiului Sau a fost „epifanie.” Cheia acţiunii noastre la această sărbătoare este „metanoia” – schimbarea după chipul Fiului lui Dumnezeu.
Când vedem bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu manifestate/ arătate/ făcute vizibile în ieslea săracă din Betleem, ne lăsăm copleşiţi şi umpluţi de bunătatea şi de dragostea aceasta.
Dar, aşa cum Dumnezeu a manifestat, a adus la noi, a făcut vizibile bunătatea şi dragostea Lui, tot aşa trebuie să facem şi noi: Să arătăm, să manifestăm spre alţii bunătate şi iubire. Aşa deveinim ca Domnul Isus. Aşa se împlineşte în noi şi prin noi scopul întrupării Lui! Mesajul colindei româneşti este acesta:
„Acum te las. Fii sănătos
Şi vesel de Crăciun
Dar nu uita! Când eşti voios
Române, să fii bun!”
