O poză cutremurătoare. Este poza lui Aylan, un copil sirian cu doi ani mai mic decât fiul meu Avyel. Este o poză care îți rupe inima pentru că putea fi poza copilului tău… sau al meu.
Este simbolul tragediei refugiaților: acela al copilului nevinovat, pentru care părinții au pornit la un drum deosebit de periculos, spre a-i asigura viitorul, și care a sfârșit înecat în mare…Doamne…vino Doamne…și vezi ce-a mai rămas din oameni..!
M-a impresionat până la lacrimi poza lui Aylan. Privind-o, l-am văzut pe Darius Avyel al nostru. Cu un an în urmă, exact de ziua lui, l-am scos din apă…la timp.
Nu pot să uit cuvintele lui memorabile:”Samy este eroul meu.” Micuțul Aylan nu a mai ajuns în brațele tatălui său…s-a pierdut în apele Mediteranei. Iar tatăl a rămas doar cu durerea și cu inima frântă. În locul lui puteam fi eu…sau tu.
Privind la criza refugiaților, recunosc că sunt multe lucruri pe care nu le știu, dar știu sigur că Dumnezeu iubește copiii și nu dorește ca ei să moară înecați în apele mării…și nici decapitați.
Cred că suntem liberi să ne dăm cu părerea despre acest exod dinspre Orientul Mijlociu, dar este datoria noastră să ne rugăm pentru copii, creștini sau musulmani, să-i protejăm, să-i iubim și să-i aducem la Domnul Isus.
“Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! Adevărat vă spun că oricine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu nici un chip nu va intra în ea!” (Marcu 10:14-15 NTR)
