Daniel era în fața leilor în fiecare zi. Stăteau cu boturile lor larg deschise cu dorința puternică de a înghiți tot ce nu semăna cu ei, tot ce avea alt comportament sau alt Dumnezeu.
Abia au așteptat să prindă vreun motiv și să-i hălpăne. Leii cu două picioare erau mai aprigi decât leii slabi și nemâncați din goapă. Primii erau lei la răutate, ceilalți la mâncare. Daniel a avut de-a face cu ambele variante de virus.
N-a avut antidot la el. E greu să-i faci pe oameni să înțeleagă pe Dumnezeu. Mai târziu, împăratul a încercat cu forța însă nu știu cât a reușit. Daniel a avut un Dumnezeu mare și înainte de goapă și după. El a rămas mare în continuare.
În gropile în care suntem aruncați de îngrijorări sau facturi, nu există decât două perespective, să te mănânce leii sau să ai un Dumnezeu mare. Pe Acesta nu-L poți avea în groapă dacă nu L-ai avut pe culmi. Cu El nu e la nevoie și atât. Cu Hristos te aliniezi în fiecare zi.
Dacă pe culmile fericirii ești cu El, garantat că vei fi cu El și când va fi nevoie să te ia de pe culmile disperării. Există momente în viață când oamenii se uită să vadă ce a putut face Dumnezeu pentru tine când ți-a mers rău.
Atunci se va vedea ce Dumnezeu ai avut sau ce Dumnezeu ai. Dumnezeul lui Daniel a fost mare dar și drept. A pedepsit pe cei care i-au vrut răul. Nu te poți lega de ce e al Lui și să scapi.
În fața leilor suntem și noi în fiecare zi, poate și când nu ne dăm seama. Deschidem ușa inimii către Hristos sau ne compromitem cu lucruri mici? Când ne rugăm, ne vede cerul, asta e sigur. Iar dacă ne vede Dumnezeu, restul nu contează, sunt doar lei…
Leul din seminția lui Iuda e mai mare…