În anii lui de pe urmă, credinciosul apostol Ioan a fost exilat pe insula Patmos (vezi Apocalipsa 1).
Aceasta a fost de fapt o condamnare la detenție izolată. Ioan nu a avut contact cu alți oameni în Patmos, decât cu gardienii din jurul lui. Pentru acest bătrân slujitor a fost o vreme cu frig extrem, foame, izolație cruntă. Cu toate acestea, în mijlocul încercării sale, Ioan a avut o puternică viziune a Domnului.
„Când L-am văzut [pe Hristos], am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apocalipsa 1:17-18).
Încerc să îmi închipui, astăzi, cum e să fii în situația lui Ioan. Trebuie să fi fost un timp de mare confuzie și întrebări, chiar și pentru acest om evlavios. De fapt, cred că lucrurile nu ar fi putut fi mai rele pentru Ioan decât atunci. Însă primele cuvinte pe care Isus le spune slujitorului Său îndurerat au fost: „Nu te teme.”
Chiar și apostolul Pavel a cunoscut acest fel de izolare plină de disperare. Totuși, în mijlocul propriilor sale încercări, Pavel a avut viziunea că Isus stătea alături de el, și a fost astfel în stare să declare în mijlocul persecuției lui: „ nimeni n-a fost cu mine…..însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit” (2 Timotei 4:16-17).
Pentru Ioan și Pavel, circumstanțele nici că puteau fi mai întunecate. Însă fiecare din acești bărbați au mărturisit că l-au văzut pe Isus în încercările lor. Acum, drag creștin, am o întrebare pentru tine: Îl vezi tu pe Isus în situația ta prezentă?
Isus este cu tine și tu poți spune cu mare încredere și autoritate, „Hristos stă alături de mine. El îmi dă putere în ciuda circumstanțelor mele.”
