Puține dezbateri așa de fierbinți cunosc azi ca discuțiile despre copii. Bătălia parenting – antiparenting e în toi și mulți din susținătorii celor două concepte sunt în stare să-și dea cu copii de cap unii altora. Dacă ești numai puțin suspectat de simpatie pentru dușman (tabăra adversă) imediat sar pe tine să te sufoce și ești exclus din grup automat. Pe de altă parte heterosexualii se bat cu homosexualii pentru a-și dovedi care sunt părinți mai buni. Bătălia ca bătălia, dar în vâltoare luptei copii cam sunt scăpați pe jos și călcați în picioare. Săgețile argumentelor zboară dintr-o tabără în cealaltă non-stop și cel mai adesea nimeresc chiar copiii.
Mai adăugăm bătălia pro vaccin – anti vaccin, bătălia școală – homeschooling și încă multe altele și ne dă un război pe toate fronturile disponibile. Aparent toți vor binele copilului, toată lumea vrea copii, chiar dacă firea nu îi lasă pe unii, chiar dacă trupul nu le permite unora, chiar dacă Dumnezeu oprește binecuvântarea asta pentru unii. Ne batem, ne omorâm ca să obținem ceva al nostru și de fapt aici e bătălia, nu e copilul hai să fim serioși. În cele mai multe astfel de bătălii câștigă adultul, deșteptul, progresistul sau religiosul. Nu câștigă copilul și nici nu prea se focalizează lumea pe el pentru că îl consideră un bun adesea, o proprietate, o armă, o săgeată.
Zice-se că azi e ziua lor, a copiilor dar e un fel de a zice, că nici asta nu e a lor, e tot a adulților care se bat și se războiesc iar azi e o ocazie perfectă de a ieși pe sticlă iar. Când vrei eficiență mai mare decât de 1 iunie în privința asta?
Nu, chiar nu e ziua lor azi. Ziua lor e în fiecare zi. Ei trăiesc, se formează, ascultă, văd, copiază, speră, râd, plâng, aleargă, învață, se tem, evoluează non stop nu o zi pe an, nici măcar nu o fac doar de sărbători, o fac mereu pentru că așa e firea. Iar noi, cei ce le vrem binele prin acțiunile sau inacțiunile noastre îi formăm, nu prin declarațiile noastre.
Ce le-ar prinde tare bine la copii? Cadouri? Dulciuri? Serbări în centru? Electronice? Hăinuțe? Poate foarte puțin. Mai bine le-ar pica să ne intre nouă adulților mințile în cap și să învățăm sau să acceptăm câteva lucruri:
- Să acceptăm limitele. Trebuie să știm că natural copii sunt născuți de o femeie care se împreunează cu un bărbat (ideal ar fi în cadrul unei relații de căsătorie). Fără supărare pentru cuplurile homosexuale. Nu vă simțiți ofensați dar așa suntem creați, ce nu e natural nu e. Alegeți un stil de viață cu bunele și relele sale. Să nu accepți că nu poți avea copii înseamnă să vorbești clar și explicit despre frustrările tale. Dacă chiar vrei copii cerată-te cu Dumnezeu nu cu mine, El ne-a creat așa. Degeaba vii cu argumente că heterosexualii uneori nu sunt părinți buni. Ai dreptate, nu sunt buni unii din ei sunt vrednici de dispreț pentru falimentul lor, dar asta nu te califică în nici un caz să poftești la copiii lor.
- Să ne cunoaștem menirea. Copiii nu sunt ai noștri, ei sunt lăsați în viața noastră pentru a le fi părinți. Dacă nu știm ce e aia a fi părinte să ne instruim degrabă. Dacă nu avem timp de copii din cauza carierei, serviciului etc să nu ni-i dorim. Dacă nu ești gata să fii mamă, dacă nu ești gata să fii tată, nu deveni. A f părinte implică TIMP și dragoste. Cu dragostea stăm bine la declarație dar de cele mai multe ori vine timpul și ne dă pe față minciuna.
- Să respectăm copiii. Aha, chiar așa. Nu sunt extensia noastră, nu sunt pentru a ne împlini nevoi. Nu sunt pentru a ne satisface pretenții. Nu sunt pentru a ne aduce cinste și onoare. Ei sunt oameni cu exact aceleași drepturi ca și noi chiar dacă sunt așa de vulnerabili în comparație cu noi. Respectă copilul în aceeași proporție cu iubirea pe care o declari față de el. Respectarea copilului înseamnă și susținerea mamelor rămase singure sau a taților rămași singuri. Respectarea copilului mai înseamnă și preocuparea de a înfia sau adopta copii rămași fără părinți în familii sănătoase care mai au copii. Respectarea copiilor înseamnă a nu îi smulge de la familia sa ci preocuparea pentru instruirea acesteia.
- Să nu le furăm copilăria. Știți că mulți copii din ziua de azi muncesc mai mult de 8 ore pe zi? Știți că au câte 6 ore de școală, 4 de teme, plus suplimentare la mate, limbi străine și multe altele? Da sigur că știți, se întâmplă poate în casele apropiaților noștri (la noi nu e nimic în exces). Lăsați copiii să trăiască copilăria că de altfel copii vor rămâne și când vor fi adulți pentru că un stadiu netrăit își cere tributul. Știu, vrem ce e mai bine pentru ei, vrem să fie pregătiți în viață, să muncească ceva ușor dar pentru numele lui Dumnezeu, nu vor fi mașini de muncit, vor trebui să fie oameni.
- Să îi îmbrățișăm. Nu te uita că poate e mai înalt ca tine, trage-l lângă tine. Nu-ți fie frică că e prea mic, strânge-l la piept. Fă-ți timp de îmbrățișare că face mult mai bine decât o jucărie sau un cadou. V-aș scrie o întreagă pledoarie pentru îmbrățișare dar nu e timp acum. Vindecă boli, alungă temeri, oferă încredere, transmite iubire, fortifică, încurajează maturizează.
- Să îi protejăm. Atâta nevoie de siguranță au în lumea asta nesigură. Atâta nevoie de părinți siguri pe ei, maturi, educați și instruiți. Dacă ești părinte îngrijorat, timorat, angajat în dispute și bătălii, legat de vicii sau dacă nu îi iubești sincer ei vor simți asta chiar dacă nu înțeleg ce simt. Asta îi va transforma în viitori adulți nesiguri, fricoși, manipulabili. Protejează-ți copiii de tot ce e prea mult pentru ei, de ceea ce e prea greu pentru ei, de ceea ce nu trebuie să audă, să vadă sau să experimenteze. Protejează-i de televizor, de monștri, de tehnologie.
- Să îi învățăm despre Dumnezeu printr-o respectare personală a Sa. Religioși suntem aproape toți dar cu teamă de Dumnezeu reală nu sunt mulți. Religia nu poate decât să dea o spoială pe ei, o bălăceală în apă, o apartenență bifată la ora de religie dar credincioșia părinților va amprenta viața copiilor. Nici nu poți fi oprit să îi educi așa despre Dumnezeu, existența Sa, vremelnicia vieții, mântuire și altele. Dacă le trăiești le transmiți copiilor în cel mai eficient mod. Nu dori degeaba ca fiul sau fiica ta să fie sfinți dacă tu nu ai fost. Dorința e bună dar nu vor avea fundamentul necesar dacă tu nu ai fost un sfânt/sfântă.
De ziua copiilor să fim adulți responsabili, credincioși, instruiți, dedicați și realiști. E cel mai frumos cadou pentru ei, în acest fel ziua lor va fi mereu.
