Felul în care un om se raportează la lucrurile din viață demonstrează credința sau necredința lui în Dumnezeu. Biblia ne spune că dragostea, credința și speranța sunt cele mai mari trei virtuți creștine:
• Credința pentru că face toate lucrurile posibile;
• Speranța pentru că face toate lucrurile funcționale;
• Dragostea pentru că face toate lucrurile minunate.
Autenticitatea credinței în Dumnezeu face necesare și sufi- ciente prezența și acțiunile ei în viața omului. Exemplul tânărului bogat este suficient ca să acceptăm faptul că sunt multe forme de credință greșită în divinitate.
1. Credința în propria persoană – “Ce bine să fac ca să am viața veșnică?”
2. Credința în religie – “Toate aceste porunci le-am păzit din tinerețea mea, ce-mi mai lipsește?”
3. Credința în resursele materiale – “Tânărul a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuții.” Ezechia a transformat șansa evanghelizării în oportunitatea etalării bogățiilor (Isaia 39).
Credința tânărului bogat a fost teoretică, declarativă, circumstanțială și neautentică. Credința lui Toma a fost, de fapt, o constatare în urma vederii cicatricelor din palmele Mântuitorului. Din acest motiv Domnul îl mustră, fericind pe cine crede fără să vadă, timp în care Toma a trebuit să vadă ca să constate. Credința autentică nu este dovedită doar de moralitate, pen- tru că și tânărul bogat era moral, era reformat, dar nu era regenerat. Credința adevărată nu este dovedită doar de slujire – Iuda părea să fie un slujitor în timpul celor trei ani și jumătate, cât a făcut parte din părtășia ucenicilor.
În loc de încredere în propria persoană, Mântuitorul îi lansează tânărului bogat invitația să vină la El: “Vino după Mine”. În loc de încredere în fapte bune, Domnul promite: “vei avea o comoară în cer”. În loc de încredere în bogăție, Mântuitorul îi poruncește: “vinde tot ce ai”.
În ciuada acestor mari oferte, tânărul bogat pleacă trist, alegând bogăția, însă în egală măsură alegând necredința și moar- tea. Pe patul morții unii oameni au regretat că au fost atei, alții că au păcătuit, însă nu se cunoaște nici măcar o situație în care un credincios să regrete în clipa morții că a avut în viață credință în Dumnezeu. Credința este singurul mod de a deveni plăcuți lui Dumnezeu.
“Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută”. (Evrei 11:6)
