Liviu Rebreanu spunea că iubirea nu e un târg, te iubesc dacă mă iubești, ci, zicea el, te iubesc pentru că te iubesc. Hristos a iubit lumea necondiționat. Dacă era să fie vreun troc, noi pierdeam.
M-am dus odată pe la cineva la țară. Omul avea un câine dezlegat care atât de mult s-a bucurat de musafiri încât nici măcar pâinea pe care a primit-o nu l-a făcut să se oprească. Uneori un câine se bucură mai mult decât un om. Alteori, atât cât poate și iubește mai mult…
Mă întreb de ce lipsește bucuria din viața noastră de creștini? Am uitat să iubim? Avem așteptări mari? Am pierdut din vedere cerul? Iată câteva motive, poate ne regăsim într-unul din ele, poate în toate…
Să iubești nu e ușor… Hristos ne-a spus că iubirea înseamnă sacrificiu, dăruire, nopți nedormite de grija altora. La mulți din noi înseamnă puțin. Unele soții nici măcar mirosul de primăvară din florile de-acasă nu-l mai simt. Ce ne-ar costa să iubim? Din timpul nostru, renunțarea la dorințele noastre. Dar cu iubirea celorlalți de lângă noi ce facem?
Așteptările nerealiste sunt iarăși un motiv al lipsei bucuriei. Trăim o viață de așteptare după o zi mai bună, un salariu mai mare, sănătate mai multă și uităm de ziua de azi. Nu putem trăi azi din cauza lui mâine. Asta pentru că încercăm să facem totul pentru lumea de aici. Ne place clipa. Dar e trecătoare ca și bucuria de ea…
Cerul… Ar trebui să fie scopul pentru care respirăm. În fiecare zi să zidim ceva pentru cer. Mă uitam într-o zi la chipul celor din biserică. Ce frumoși ne-a făcut Dumnezeu. Și totuși se citea o obișnuință înspăimântătoare, o încrâncenare care m-a speriat. Și nu era serviciu de înmormântare, o nu… Să fi murit Hristos? Da, dar a înviat! Atunci de ce nu ne bucurăm? Nu cumva pentru că uităm să vedem cerul dincolo de ziua de mâine?
Peste trei săptămâni vom cânta „Hristos a înviat din morți…” Atenție, cerul depinde de învierea Lui Hristos în noi!
