Am ieșit de la magazin și un copil din „cei de la cărucioare” s-a și conectat ca remorcă după mine: „Nene!… Nene!… Nene! Îmi dai mie căruciorul?… liniște, nu am spus nimic dar el cu o atitudine resemnată a așteptat până am golit căruciorul. Apoi destul de iritat în gesturi, cu multe gânduri de judecată în minte, i l-am lăsat fără ca măcar să îl privesc. Nu a fost o problemă pentru el, era bine că tocmai căpătase 50 de bani.
Când am urcat în mașină eram blocat de un șir de mașini care ieșea, dar mi-a atras atenția o doamnă, următoarea persoană la care se atașase „cel de la cărucioare”. Ce am văzut m-a înlăcrimat și m-a luminat în același timp. Doamna a fost foarte binevoitoare cu el, a vorbit cu fața radiind de pace și compasiune. S-a aplecat spre el, la mângâiat pe cap, i-a dat căruciorul și nimic mai mult față de mine. Totuși copilul a rămas blocat uitându-se la ea, ca și mine de altfel.
Oare ajunge că dau? Oare a da este despre mine? Sau e despre celălalt? Sau nu e nici despre mine nici despre celălalt? Oare a da este despre materie sau este despre Dumnezeu? Oare contează doar să dau sau cum dau? Oare pot da doar materie sau pot da din însuși Dumnezeu când ofer?
Mă duc cu gândul la pasajul Scripturii care vorbește despre dărnicie, pasajele de fapt, în toate apare acum o lumină ciudată cum că a da nu se referă la materie ci la mai mult.
Noi când dăm trebuie să îl oferim pe Dumnezeu și nu mă refer la „Uite, ia un leu în numele Domnului” ci la a da din Dumnezeu. Pâinea pe care o putem da nu înseamnă ea oare mei mult decât pâinea fizică? Nu înseamnă oare că îl oferim pe Dumnezeu? Știu că noi oamenii ne calculăm mai degrabă în numărul de oportunități și în cantități sau sume dar oare e despre asta? Oare nu facem ceva greșit?
Modul în care dăm cred că trage la cântar mai mult decât cât dăm. Una e să oferi ceva, fără să privești persoana sau și mai rău desconsiderând persoana și cu totul alta e când te apleci, privești, accepți pe cel ajutat și îl iubești. Cred că pentru cei ce oferă astfel valoarea e înmulțită de Dumnezeu de sute de ori și asta fără cuvinte neapărat, fără citări de versete, doar cu o privire plină de compasiune.
Cât de înjositor poate fi să „ajuți” cu răutate, cu judecată, cu mânie. Cât de acid poate fi un asemena dar care îl arde efectiv pe cel ce îl primește. Cât de rănit trebuie să se simtă primitorul lui. Cât de mult am eșuat eu cel care ofer cu o astfel de atitudine, oare doar de atât sunt în stare? Oare doar atâta inimă am? Oare nu mă doare deloc să fac un astfel de act de cruzime?
Pe de altă parte, cât de mult poate vindeca o simplă privire plină de compasiune și iubire atunci când oferim. De fapt, cred că e o onoare să putem ajuta pe cineva, e o ocazie de a da din Dumnezeul din noi, o ocazie de a vindeca puțin un suflet în durere și nevoie. Cât de mult bine poate face o vorbă bună, o privire caldă, o acceptare necondiționată pentru unul care totă ziua e ofensat, alungat, neacceptat, fugărit…
În Matei e relatat un scenariu al judecății viitoare și criteriul de primire sau condamnate e „Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temnița și ați venit pe la Mine.” Nu spune nimic de cantitate, nu spune nimic de religie, nu spune nimic de păcate de tutun, alcool etc, spune doar despre: „ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”
Cel ce dă să dea cu inimă largă am auzit de multe ori și de fiecare dată m-am gândit că se referă la cantitate, la sumă dar acum știu că se referă la iubire, acceptare și compasiune. Acestea se vor revărsa spre persoana ajutată când întindem mâna, acestea trebuie să se reverse, de acestea are mai mare nevoie decât de ban sau pâine.
Da, poate am devenit puțin emoțional dar sunt mai sigur ca niciodată că a da nu este despre cât, ce, de câte ori, ci despre cum. Nu spun deloc să „iubim doar cu gândul” ci spun ca atunci când alegem să întindem mâna să o facem cum ar face-o Dumnezeu, ca pentru Dumnezeu știind că El o ia destul de personal. Și care dintre noi dacă l-ar vedea pe Dumnezeu în nevoie nu ar sări și la bătaie ca el să ajute?
Dragii mei, atunci când dați fie-vă milă și priviți cu dragoste și compasiune, da, chiar dacă primitorul nu te privește în ochi tu să îl privești, să îl învelești în iubire, chiar dacă primitorul e rău tu să fii bun știind că durerea naște durere alege să oferi pace. Dacă poți spune o vorbă bună, o încurajare, o apreciere. Nu ezita să spui și o rugăciune în gând dacă aceasta izvorăște, acolo poți să „îl împarți pe Dumnezeu”.
