La 3 aprilie 1968, Martin Luther a petrecut câteva ore într-un avion așteptând pe pista de decolare, din cauza unei amenințări cu bombă.
Când a ajuns mai târziu la destinație, obosit dar neînspăimântat s-a adersat mulțimii spunând așa: „Ne așteaptă zile grele. Dar nu aceasta mă interesează pe mine acum. Pentru că eu am fost pe vârful muntelui. Și nu mă mai interesează altceva.
Ca orice om, mi-aș dori o viață lungă. Longevitatea are valoarea ei. Însă nu asta mă preocupă acum. Doresc să fac voia lui Dumnezeu. Și El mi-a dat ocazia să ajung în vârful muntelui. Și am privit în jos și am văzut Țara Făgăduinței. Poate nu voi ajunge acolo odată cu voi. Însă vreau să vă asigur în seara aceasta că noi, ca popor, vom ajunge în țara promisă.
Iar eu sunt fericit în această seară. Nu mă îngrijorez de nimic. Nu mă tem de oameni. Căci ochii mei au văzut gloria venirii Domnului.”
Martin Luther a fost asasinat la mai puțin de 24 de ore după acest discurs. Însă oamenii care l-au asasinat nu și-au atins țelul. Deși au reușit să-i ia viața, nu au reușit să-i ia și sufletul.
Psalmistul spunea în Psalmul 118 tot cam așa – “Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic; ce pot să-mi facă niște oameni?”
Leacul pentru frică nu e lipsa singurătății, lumina aprinsă, bani mai mulți în buzunarele noastre sau o mașină cu 5 stele de siguranță Euro NCAP. Leacul are un nume mai presus de orice nume și e Isus Hristos.
“Domnul este lumina și mântuirea mea, de cine să mă tem?” (Psalmul 27:1)
Răspunsul este în Ecleziastul 12:13 “Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.”
De temut toți ne temem, într-un fel.
