Va trebui să învăţăm ce-i iubirea sau s-o reinventăm. Probabil că va trebui să începem cu paşi mici, iar primul este să nu ne mai batem unul cu altul. Apoi să învăţăm să-i respectăm pe oameni, să-i admirăm pentru frumuseţea unică a fiecăruia, deşi sunt de acord cu Rochefoucauld că e greu a admira pe cineva şi a-l iubi în acelaşi timp.
Să învăţăm să dăruim. Timpul , florile, zâmbetul…
Tuturor celor ce iubesc mai mult decât o zi pe an, vă dedic o poezie despre cum am înţeles eu că se defineşte iubirea. Aveam atunci 18 ani si încă nu mi-am schimbat părerea.
“Nu – iubirea nu e joc de loterie
Şi nici un împrumut cu doi giranţi
Tu eşti, iubito, marea poezie
Iar eu un vânător de elefanţi.
Nu – iubirea nu-i o lungă sărbătoare
Pe care-o treci fără dureri de dinţi
În fiecare zi aud o întâmplare
Cu fete ce-au fugit de la părinţi.
Nu – iubirea nu-i mănuşa aruncată
În ochii fericirii de apoi
Când un divorţ te costă o ciocolată
Se schimbă garda-n sunet de cimpoi.
Nu – iubirea nu-i o haină demodată
Pe care-o vinzi duminica-n obor
Trădarea ta pe buza-mi sărutată
E-o staţie la care mă cobor.
Nu – iubirea nu-i o palidă ninsoare
Căzută într-un august monton
Ci paşi pierduţi prin săli de aşteptare
C-o floare degerată sub palton.”
* Vladimir Pustan, fragment din cartea “Tristeţea dinaintea plecării“
